1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

Timișoara are un viceprimar, pe Ruben Lațcău. USR nu a votat propunerea PNL VIDEO

Echipa de conducere a Primăriei Timișoara este în continuare incompletă. Consiliul Local a validat mandatul unui singur viceprimar. USR nu a votat propunerea PNL pentru un al doilea viceprimar – Cosmin Tabără.

Asta după ce toată ziua de luni reprezentanții celor două partide au spus ba că aprobă propunerile pentru viceprimari, ba că nu. Astfel, de luni după masă, Ruben Lațcău de la USR este viceprimar, primind 23 de voturi.

Tabără, de la PNL, a primit doar 8 voturi, adică cele ale liberalilor, fiind clar că aleșii USR nu și-au dat girul.

”Eu chiar îmi doresc să avem o relație, în următorii 4 ani, de colaborare pentru Timișoara. E clar că suntem toți aleși pe listele unor partide, dar reprezentăm timișorenii și eu cel puțin voi face tot posibilul să avem o relație de repect, constructivă, indiferent de culoarea de partid”, a declarat Dominic Fritz la ședința de plen.

Dominic Fritz, deși vorbește și acum despre munca din echipă, a spus înainte de ședință că USR nu va vota un viceprimar PNL decât după ce și PNL îl votează la vicepreședinția CJT pe Cristian Moș. așadar, Timișoara rămâne cu un singur viceprimar… deocamdată.

https://www.facebook.com/dominicprimar/videos/690556678267546/ 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :