ACTUALIZARE 20:40 ISU confirmă bilanțul de 10 morți și 7 răniți grav. Este cel mai grav bilanț după tragedia de la Colectiv și cel mai probabil, va fi deschisă și o anchetă penală.
Şapte persoane au decedat iar o a opta se află în stare gravă în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seară la secţia de Terapie Intensivă din incinta Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie.
Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară. Purtătoarea de cuvânt al ISU Neamţ a anunţat că probabil mai sunt şi alţi oameni care necesită îngrijiri medicale din cauza inhalării de fum. Alţi opt pacienţi care erau în salonul alăturat şi au fost salvaţi vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Iaşi, au transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean Neamţ. A fost rănit şi medicul de gardă, urmând să fie şi el transferat.
La rândul său, Spitalul Judeţean Neamţ a transmis sâmbătă seara că în secţia ATI erau internaţi în două saloane 16 pacienţi.
„Sâmbătă seară, în jurul orei 18.30, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ a avut loc un incendiu care a afectat secţia de ATI – unde erau internaţi, în două saloane, 16 pacienţi. La acest moment şapte dintre pacienţi sunt decedaţi, iar al optulea se află în stare critică. În acelaşi timp, un medic care se află în secţie se află în stare gravă, suferind răni extinse. Ceilalţi pacienţi nu mai pot fi îngrijiţi în secţia de ATI şi urmează să se facă toate demersurile pentru a fi transferaţi către alte spitale. Incendiu a fost lichidat de către echipele ISU Neamţ. Conducerea SJU Piatra Neamţ îi asigură pe pacienţi că, în continuare, echipa medicală este la muncă şi intervine pentru a oferi tratamentul necesar celorlalţi pacienţi internaţi în celelalte secţii ale unităţii medicale”, se arată în comunicatul Spitalului Judeţean Neamţ”, arată comunicatul de presă al Spitalului Judeţean Neamţ.