Harta persoanelor izolate sau în carantină din Ghiroda

264

Primăria Ghiroda a publicat o hartă a zonelor unde se afla persoane în izolare sau carantină din cauza coronavirusului. Autoritățile îi îndeamnă astfel pe oameni să fie precauți și să respecte măsurile de protecție. Atenție! Nu sunt însemnate adresele exacte.

„Ne exprimăm îngrijorarea și preocuparea pentru sănătatea concetățenilor noștri și ne dorim ca toți locuitorii comunei Ghiroda să conștientizeze pericolul nerespectării măsurilor impuse de autorități. Bulinele roșii și galbene reprezintă zonele / străzile din comună unde avem cazurile aflate în carantină sau izolare, ele nu indică adresele exacte. Zilnic vom actualiza aceste informații pentru dumneavoastră, astfel încât să puteți să vă luați măsuri de precauție! Aveți grijă de voi și de cei dragi, faceți tot ce vă stă în putere să oprim răspândirea rapidă a virusului în comunitatea noastră și nu ieșiți din locuințe decât dacă situația o impune!”, a transmis Primăria Ghiroda.

Sâmbătă dimineață, în Ghiroda, rata de infectare cu Sars-Cov-2 este de 7,40 la mia de locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.