Aproape 80 de cadre medicale sunt infectate cu Covid-19 în Arad. Între ele, medici și asistente de pe ambulanțe

59

Aproape 80 de cadre medicale din judeţul Arad sunt infectate cu SARS-CoV-2, marea majoritate fiind asistenţi medicali din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al SCJU, Simina Roz, a declarat, joi, pentru Agerpres, că cea mai gravă situaţie s-a înregistrat la începutul săptămânii, când 101 cadre medicale erau bolnave de COVID-19, din care 53 de asistenţi medicali şi 22 de medici.

„În ultimele zile, mulţi dintre colegii noştri au fost declaraţi vindecaţi, iar astăzi mai avem 62 de bolnavi de COVID-19, majoritatea fiind asistenţi medicali”, a spus Simina Roz.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, a adăugat că alte 10 cadre medicale sunt infectate la Spitalul Orăşenesc Ineu, trei la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi trei la spitale private.

În total, potrivit lui Timiş, 78 de cadre medicale sunt bolnave de COVID-19. Directorul SAJ Arad, Raveca Nicoară, a spus că situaţia s-a îmbunătăţit, în condiţiile în care săptămâna trecută erau bolnavi 16 angajaţi, majoritatea medici şi asistenţi care lucrează pe ambulanţe.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.