Premierul Ludovic Orban a organizat o ședință cu primarii marilor orașe din țară pentru a discuta problemele municipiilor. Nu s-a vorbit doar de pandemie, ci și de finanțarea proeictelor importante. Marele absent a fost noul edil-șef al Timișoarei, Dominic Fritz. Absența lui a fost taxată, pe Facebook, de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, liberalul Cătălin Iapă.
Acesta spune că nu există nicio scuză pentru neprezentarea primarului Fritz. „Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost absent astăzi, Timișoara a fost absentă astăzi. Astăzi a avut loc, la Guvern, o întâlnire importantă a domnului prim-ministru Ludovic Orban cu primarii celor mai mari orașe din Romania. Nu știu dacă domnul primar al Timișoarei a știut de întâlnire, întâlnirea a fost organizată de Asociația Municipiilor din România, dar știu că primari USR au știut și au și fost prezenți, de exemplu noul primar USR al Bacăului a fost prezent și a și prezentat problemele cu care se confruntă orașul.
Iar dacă a știut, nu cred că poate spune că a avut atât de multe de rezolvat în Timișoara, atât timp cât au fost prezenți peste 15 primari de mari municipii, unii primari vechi, dar alții la primul mandat, printre care: Emil Boc – primar Cluj-Napoca, Mihai Chirica – primar Iași, Ion Lungu – primar Suceava, Olguța Vasilescu – primar Craiova, Florin Birta – primar Oradea, Călin Bibarț – primar Arad, Constantin Toma – primar Buzău, Lucian Viziteu – noul primar USR la Bacău, Robert Negoiță și Ciprian Ciucu – primari de sectoare în București. Am participat și eu la întâlnirea de la Palatul Victoria din partea Guvernului României, ca reprezentant al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – un minister cheie pentru relația autorităților locale cu Guvernul, un minister care promovează și finanțează o serie de lucrări pentru comunitățiile locale. Am auzit probleme punctuale expuse de domnii primari astăzi, dar din păcate, problemele Timișoarei nu s-au auzit astăzi în sala în care cele mai multe probleme își pot găsi rezolvare. Poate data viitoare”, a scris pe Facebook, Cătălin Iapă.
Până acum nu am primit nicio reacție din partea primarului Fritz.