Deși pe podium, ASU Politehnica schimbă antrenorul. Pleacă Benga, vine Alexa

841

Deși ocupă locul 3 în clasamentul Ligii a doua, cu doar o singură înfrângere în 11 etape, ASU Politehnica va avea un alt antrenor principal. Octavian Benga și-a dat demisia, iar locul lui pe banca tehnică va fi luat de Dan Alexa, care până acum ocupa funcția de manager general.

Benga a refuzat o colaborare mai strânsă cu Alexa, care urma să fie numit director tehnic, și a hotărât să se despartă de trupa alb-violetă. „Am avut ieri o discuție cu cei din conducere. Au cerut anumite schimbări, cu care eu nu am fost de acord. Mi s-a cerut să colaborez, să avem un director tehnic. Nu mi s-a cerut demisia. Dar a fost decizia mea, deoarece eu am dorit să continuăm cu același mod de lucru ca până acum. Până acum eu mi-am asumat tot, eu am făcut tot și doream să continui să-mi asum totul ca și până acum și de acum încolo. Am considerat că e mai bine să plec, decât să fie anumite disensiuni. Până la urmă, ei sunt amfitrionii clubului. Dar și eu am un mod de lucru și o personalitate pe care nu mi le pot schimba”, a declarat Benga pentru Liga2.ro.

ASU Politehnica este la doar două puncte în spatele liderului FCU Craiova, cele două echipe terminând la egalitate meciul direct de pe „Știința”, 0-0, week-end-ul trecut. De altfel, timișorenii vor înfrunta, din nou, gruparea din Bănie și în 16-imile Cupei României.

În acest final de săptămână, alb-violeții nu vor evolua, urmând să stea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.