Un tradițional eveniment dedicat celor ce apreciază un vin bun continuă dar se transformă. evenimentul vinului merge mai departe sub formă virtuală. Cine nu a gustat un vin on line are acum posibilitatea. De la băut de vin se trece la vorbit despre vin.
Având în vedere situația pandemică și interzicerea evenimentelor private, a 7-a ediție ROVINHUD Wine Show se va muta online sub forma unei întâlniri cu Masters of Wine, reprezentanți din domeniul HORECA, enologi și vinificatori, prieteni, și voluntari. Aceasta va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 18.00-20.00 și va fi vizibilă pe pagina https://www.facebook.com/rovinhud.ro.
„În cadrul ROVINHUD Wine Talk veți afla cum s-au adunat peste 240.000 de euro, datorită vinului în slujba dizabilității și cu ce rezultate se mândresc adulții cu dizabilități, membri ai Asociației Ceva de Spus, și ei voluntari ai salonului de vinuri. Va fi o discuție despre ROVINHUD, despre spiritul evenimentului, împărtășindu-vă gândurile, sentimentele și valorile ce stau la baza acestui proiect.” declară Zoltán Szövérdfi-Szép, coordonatorul evenimentului.
Și dacă în anii trecuți eram obișnuiți cu numeroși vizitatori, săli pline, oameni veseli, discuții frumoase, anul acesta vom povesti în mediul virtual despre impresiile legate de vinurile românești cu care au plecat experții internaționali, despre sentimentele, trăirile și gândurile vizitatorilor și voluntarilor. Organizat 100% de voluntari, incluzând experții internaționali, invitați pentru a susține masterclassuri, ROVINHUD Wine Show ne-a obișnuit cu peste 300 de vinuri de calitate ale celor peste 30 de expozanți selectați. Anul acesta ne vom bucura de vinuri fiecare la casa lui, dar având compania a 8 Masters of Wine și alți 8 experți internaționali care vor participa la ROVINHUD Wine Talk 2020.
Printre aceștia se numără și Consilierul Reginei Angliei, în domeniul vinurilor, doamna Jancis Robinson MW, ce a fost prezentă și la prima ediție a ROVINHUD. Alături de aceasta se vor alătura la discuții: Ágnes Németh, Caroline Gilby MW, Gabriella Mészáros IW, Yiannis Karakasis MW, Imre Szakács-Orha WSET educator, Elizabeth Gabay MW, Luiz Alberto, László Bálint IW, Rod Smith MW, Előd Ádám, Dr. José Vouillamoz, Caro Maurer MW, Edward Adams MW și Richard Bampfield MW, Zoltán Kormos WSET educator.
Filozofia a rămas aceeași: cele mai bune crame selectate, vinuri de calitate, 100% voluntariat, responsabilitate socială și convingerea că fiecar are abilități, indiferent de dizabilitatea cu care se confruntă. Dar de data aceasta, dumneavoastră alegeți vinul pe care să îl beți în fața ecranului.
Evenimentul va fi în engleză și mai multe informații despre platforma online pe care se va desfășura veți afla de pe pagina https://www.facebook.com/rovinhud.ro