După alegerile locale, consumate la 27 septembrie 2020, au început negocieri febrile între formațiunile politice care au reușit să-și trimită reprezentanți în Consiliul Local al Municipiului Timișoara și, respectiv, în Consiliul Județean Timiș. Scopul negocierilor este unul ușor de înțeles: realizarea unei majorități politice și, implicit, decizionale la nivelul celor două autorități deliberative ale administrației publice.
În acest context, am aflat, spre pildă, că liderul liberalilor timișoreni, dl Alin Nica, refuză să încheie o alianță politică cu useriștii dlui Dominic Samuel Fritz, în condițiile puse de acesta din urmă. Imediat, Facebook-ul a explodat. Foarte mulți concetățeni de-ai mei au început să-i reproșeze dlui Nica faptul că nu înțelege să dea curs necondiționat propunerilor useriste cu privire la termenii în care ar trebui să fie legată, la nivel local, alianța politică între cele două partide… de dreapta și pro-europene. Tot de prin presa locală, am aflat și că, la rândul său, dl Dominic Samuel Fritz ar fi declarat că, la nevoie, nu exclude o alianță politică locală cu PSD-ul și cu Pro România. Nici cu privire la un asemenea scenariu, reacția unora nu a fost una dintre cele mai… civilizate.
Cred că mulți dintre compatrioții mei nu înțeleg sau refuză să înțeleagă cum anume funcționează lucrurile în politică, inclusiv în cea desfășurată la nivelul administrațiilor publice locale. Exercițiul suveranității populare și, deci, posibilitatea alegătorilor de a influența rezultatele unor alegeri — locale sau naționale — se consumă prin vot, în duminica dedicată organizării scrutinului. Odată închise urnele, fiecare alegător nu poate decât să spere: a) că formațiunea politică pentru care a manifestat preferință va avea reprezentanți în autoritățile pentru constituirea cărora s-au organizat alegeri; b) că respectiva formațiune va dobândi un număr cât mai mare de aleși în compunerea unor asemenea autorități; c) și că, până la urmă, partidul pentru care și-a dat votul se va alia, dacă este cazul, cu acele forțe politice pe care respectivul alegător nu le-a votat, dar în privința cărora crede totuși că sunt frecventabile, respectiv onorabile.
În urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020, unii dintre alegătorii din această parte de țară par să ne spună — mai ales pe Facebook și în tonalități foarte variate — următoarele lucruri: a) că legitimitatea dlui Dominic S. Fritz este mai „tare” decât cea a dlui Alin Nica; b) că, în consecință, în numele liberalilor pe care îi conduce, dl Nica trebuie să consimtă la o alianță politică cu USR-ul dlui Fritz, în condițiile propuse de acesta din urmă; c) că refuzul dlui Nica de a ceda necondiționat pretențiilor useriste îl lipsește de onorabilitate pe șeful liberalilor timișoreni; d) că, la nevoie și pentru că nu are de ales, pentru dl Fritz, tandemul local PSD–Pro România ar putea deveni un actor politic frecventabil, cu care, din necesitate, s-ar putea construi o alianță politică locală; e) că, pentru atitudinea dlui Nica, liberalii vor răspunde politic la 6 decembrie, atunci când alegătorii timișoreni și, respectiv, timișeni îi vor arăta acestui domn care este semnificația rezultatului votului din 27 septembrie 2020, pentru alegerea Primarului Municipiului Timișoara.
Sine ira et studio! Dragii mei concetățeni, încercați să înțelegeți câteva lucruri simple: a) partidele sunt organizații al căror scop definitoriu este cucerirea puterii politice — la nivel central și/sau local —, scop care poate fi atins atât prin alegeri (dacă vorbim despre un regim politic liberal), cât mai ales prin alianțe politice apte să dea naștere unor majorități necesare exercițiului legitim al acestei puteri; b) negocierile între partide, în scopul anterior enunțat, reprezintă un lucru firesc în democrațiile consolidate; c) desigur că partidele democratice pot exclude de la aceste negocieri acele formațiuni politice care se bucură de reputația de a fi potrivnice pluralismului politic și guvernământului democratic liberal (ceea ce cred că nu este nici cazul PNL-ului, nici al PSD-ului, nici al Partidului Pro România și nici al USR-ului); d) în condițiile în care nicio formațiune politică, dintre cele anterior enumerate, nu a dobândit nici măcar majorități absolute, nici în Consiliul Local al Municipiului Timișoara și nici în Consiliul Județean Timiș, este necesară purtarea unor negocieri între aceste formațiuni, în scopul obținerii unor majorități în cele două autorități publice colective (plurale), majorități care să permită — în condițiile dictate de lege — adoptarea bugetului local și județean, aprobarea unor proiecte investiționale de anvergură și, nu în ultimul rând, administrarea bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Timișoara și al Județului Timiș; e) mai toate aceste scopuri pretind acțiunea concertată a unei majorități absolute (de jumătate plus unul din numărul total de membri ai celor două consilii) sau, după caz, calificate (de două treimi din numărul total de membri ai celor două consilii); f) procesele aferente negocierilor și, mai apoi, ale închegării alianțelor politice locale scapă controlului electorilor, care, prin votul lor, nu au acordat și nici nu aveau cum să acorde un mandat imperativ partidului politic pentru care au manifestat preferință, în sensul de a-l obliga pe acesta să angajeze, posterior alegerilor, o alianță politică sau, după caz, să evite coabitarea cu un anumit alt partid politic.