Victoria categorică a lui Dominic Fritz asupra lui Nicolae Robu nu înseamnă nici pe departe doar o victorie politică. Și nici doar victoria unui om cu charismă asupra unuia încremenit în obsesii, fixații și isterii. Nu, eu cred că a fost un vot moral mai degrabă decât un vot reactiv. Adică vot de blam adus unei clase politice care, pur și simplu, în ultimii ani și-a pierdut nu identitatea ideologică, ci identitatea aia firească, de fiecare zi. Da, timișorenii au preferat o figură nouă și un partid nou pentru că au ales să rupă definitivă cu o întreagă clasă politică ce duhnea de la distanță a cârdășii, a aranjamente, a șmen. Asta fiindcă, între altele, nu în ultimii 10 ani, la Timișoara, nu distingeai prea bine PNL-ul de PSD și nici pe câțiva dintre liderii PNL de mafioții din Piața Traian. Iar apele mocirloase ale USL-ului bălteau aici încă din 2011 când, culmea rușinii, primarul de atunci al orașului, țărănistul Gheorghe Ciuhandu, își arăta fasolea din zâmbet alături de Mircea Geoană, liderul PSD.
Brusc, de atunci încoace, asemenea unei ciudate molime, am asistat la o zombificare a spectrului politic care părea de partea bună a lucrurilor. Și liberalii lui Antonescu, și pemepiștii lui Băsescu, și unii independenți credibili odinioară — cum este și cazul nefericit al lui Adrian Orza — s-au transformat în exact contrariul a ceea ce fuseseră, cândva, cu onestitate. Sau, cel puțin, păreau să fi fost. Drept pentru care, confundând politica cu politicianismul și compromisul necesar cu vânzarea de suflet au devenit, pur și simplu, Nimic.
De ce descriu cam patetic toate diferențele astea acum?
Fiindcă, în articolul de azi, vreau să îi atenționez pe votanții lui Dominic Fritz că nu există politică fără compromisuri. Că, între timp, adică din 27 septembrie, Dominic Fritz a devenit omul politic, ceea ce înseamnă altceva decât până acum.
Și fiindcă, deocamdată, USR-PLUS e mai degrabă o stare sufletească, un Proiect de Onestitate decât un partid care dă semne că știe să își gestioneze cu abilitate necesarele compromisuri în gestionarea puterii.
Și, evident, fiindcă sunt îngrijorat fiindcă așteptarea și emotivitatea celor care l-au votat pe Dominic Fritz sunt foarte mari. Ba chiar radicale. După cum nu o să vă plictisesc spunându-vă că, de pildă, Primarul nu poate face tot ce ar dori, poate, să facă. Asta e, sper, limpede pentru toți. Ceea ce mi se pare îngrijorător predictibil este faptul că Dominic Fritz va încasa și iritările din partid, și ale opiniei publice în orice situație, dar, mai ales, acum, adică în clipa în care se vor vedea rezultatele negocierilor pentru crearea de majorități în Consiliul Local. Sau când va veni vorba despre listele de la parlamentare. Asta fiindcă locomotiva partidului este, implicit, și paratrăsnetul nemulțumirilor tuturor.
Ca să nu mai spun ce presiune uriașă există în așteptarea unor măsuri din administrația locală. Asta fiindcă, de regulă, după asemenea alegeri, opinia publică vrea „sânge”. Or, ca peste tot în lume, administrația locală înseamnă oameni competenți și onești, alături de lichele, chiulăi, turnători, amante, fini, nași, clientelă politică. Și, tot ca peste tot în lume, este evident că și USR-PLUS va avea propria clientelă. La fel ca oriunde în lume, numai că diferența dintre partidele responsabile și partidele de mafioți este că partidele responsabile își aduc în locurile importante oameni de valoare, nu slugi.
Și nu în ultimul rând aș vrea să spun celor care l-au votat pe Dominic Fritz că, atunci când l-au ales, era un om liber. Ceea ce înseamnă că acum este și consecința unor imperative pe care am greși dacă i le-am atribui atunci când îl judecăm prea pripit.
