5.1 C
Timișoara
vineri 3 ianuarie 2025

Reacția NIS Petrol, după ce localnicii din Dudeștii-Vechi au anunțat că ies în stradă pentru că se împotrivesc exploatării gazelor de șist

Locuitorii din comuna timișeană Dudeștii-Vechi au anunțat, în urmă cu două zile, că au de gând să organizeze un marș de protest. Asta după ce au aflat că reprezentanții companiei NIS Petrol au primit de la primărie certificatul de urbanism în vederea montării unei sonde de petrol și gaze. Pe de altă parte, prin intermediul unui comunicat de presă, NIS Petrol spune că acest certificat de urbanism „nu reprezintă o autorizație în sine, ci o listă de avize şi acordurile legale, necesare în vederea autorizării, pe care compania va trebui să le obțină în vederea implementării proiectului de foraj, în conformitate cu legislația în vigoare din România„.

Reprezentanții companiei explică faptul că programul minim obligatoriu prevăzut în acordurile petroliere semnate cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale pentru perimetrele Periam și Biled din Timiș include două tipuri de operațiuni: una de achiziție de date seismice pe o suprafață de 580 km pătrați și forajul a trei sonde de exploatare în fiecare perimetru cu scopul identificării rezervoarelor de petrol și gaze naturale.

Astfel, în prezent se derulează lucrări de prospectare în perimetrul Periam, care sunt „impuse de acordurile petroliere semnate cu ANRM„. „NIS Petrol este o companie de bună credință, iar demersurile realizate pentru obținerea certificatului de urbanism și a altor autorizații necesare au respectat toate reglementările legale. (…) Proiectul va trece printr-o procedură transparentă de autorizare, iar studiul de evaluare a impactului asupra mediului va fi făcut public. (…) Fracturarea hidraulică precum și explorarea și exploatarea gazelor de șist nu fac obiectul activității noastre„, transmite NIS Petrol.

Reprezentanții companiei mai spun că, de-a lungul timpului, în județul Timiș au fost executate peste 1.000 de sonde de petrol și gaze naturale, ceea ce „face dovada unei tradiții a dezvoltării industriei petroliere în zonă, care nu exclude și nu periclitează coabitarea cu o agricultură performantă. O serie de argumente științifice au fost prezentate deja de mass-media locală, cu privire la existența în această zonă a unei „tendințe naturale de a acumula arsen în apele subterane”, care vine să întărească ipoteza conform căreia nici agricultura și nici operațiunile petroliere nu periclitează mediul înconjurător„.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Iarna se va instala cu adevărat în Banat și în mare parte din țară. Anunțul ANM arată când vin primele ninsori în vestul țării

Cod portocaliu și galben de viscol. Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat precipitaţii, din noaptea de joi spre vineri şi până vineri seară, în...

Timișoara, inclusă în topul celor mai bune destinații de vizitat creat de o prestigioasă publicație din SUA

Timișoara se află pe oficial pe destinațiilor care trebuiesc vizitate în 2025! Orașul de pe Bega a fost inclus în topul celor mai bune...

Citește și :