1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

111.400 copii din România stimulați cu tichete sociale să meargă la grădiniță

Guvernul a extins categoria copiilor înscriși în învățământul preșcolar care să poată beneficia de Programul ”Fiecare Copil în Grădiniță”.

Executivul a modificat, printr-o Ordonanță de Urgență, Legea 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, în sensul eliminării vârstei minime de la care se poate acorda acest drept (3 ani), precum și a vârstei maxime până la care se poate acorda (6 ani).
Astfel, de tichetul social destinat să încurajeze copiii din familiile defavorizate să urmeze grădinița vor beneficia și copii sub vârsta de 3 ani, dacă urmează cursurile învățământului preșcolar, precum și copiii care depășesc vârsta de 6 ani și care continuă să meargă la grădiniță ca urmare a recomandărilor specialiștilor (copii cu dizabilități și/sau cu dificultăți de învățare).
Beneficiază de acest drept, copiii ce provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la 2 X Venitul Minim Garantat pentru o singură persoană (venituri de până la 284 lei, în cursul anului 2016).

Prin eliminarea acestor limite de vârstă se estimează că vor putea beneficia de tichetul social acordat prin Programul ”Fiecare Copil în Grădiniță” încă 29.000 de copii ce provin din familii defavorizate.
Pentru copiii înscriși în învățământul preșcolar în anul 2015-2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență adoptate.

Până în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a acestui tichet social, sub numărul estimat inițial de 111.400 copii.

Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a copiilor, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar.

Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură).
Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar – ”Fiecare Copil în Grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite.
Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Normele de aplicare precizează că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.
Pentru 2016, pentru finanțarea Programului ”Fiecare Copil în Grădiniță” a fost alocată suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Simpozion Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary Research in Applied Life Sciences”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat celei de-a IX-a ediții a Simpozionului Științific Internațional „Young People and Multidisciplinary...

Citește și :