1.2 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Apel la responsabilitate: fără parașutați la parlamentare

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, este supărat pe parașutații din politică și ia poziție față de acest fenomen.

„Stimați reprezentanți ai partidelor politice, în apropierea alegerilor parlamentare, vă adresez un apel să tratați cu discernământ și cu responsabilitate întocmirea listelor de candidați pentru scrutinul electoral din decembrie.

Cei ce vor ajunge în Parlamentul României au obligația să susțină interesele locale, să se zbată pentru obținerea unor decizii legislative relevante, pentru inițierea unor demersuri juste și necesare care să aducă plus valoare pentru județul nostru.

Istoria recentă ne-a demonstrat că Timișul nu a primit niciodată sprijin de la candidații de la centru plantați pe listele din teritoriu. Odată votați, aceștia au uitat pe cine reprezintă și, în afară de a se mai plimba pe la Timişoara, nu au făcut nimic concret pentru noi.

Apelul meu este simplu: fără parașutați pe listele pentru parlamentare! Alegeți oameni care vor munci în beneficiul Timișului, oameni care pot şi vor să facă asta! Pentru că atâta vreme cât nu trăiești aici, nu ai cum să înțelegi nevoile, problemele, așteptările oamenilor.

Vă cer un singur lucru: responsabilitate.

Arătați că vă pasă de timişeni!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :