Aflat în ultimele zile de mandat, primarul Nicolae Robu a semnat contractul de proiectare și execuție a noii linii de tramvai care va face legătura între pasajul Solventul și Gara de Nord.
Potrivit primarului Nicolae Robu, lucrarea are o valoare de 37 de milioane de lei. Lucrarea a fost adjudecată de o asociere al cărei lider este firma Sylcon Trans, aceeași care a lucrat și la Pasajul Popa Șapcă.
Investiţia vizează construcția unei noi linii de tramvai și modernizarea întregului anasmblu rutier, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane, având ca limite: platforma Solventul şi intersecţia cu b-dul General Ion Dragalina.
Contractul, a cărui durată este de 22 de luni – 4 luni pentru elaborarea documentaţiei și 18 luni, de la data emiterii ordinului de începere, pentru execuţia lucrărilor – prevede proiectarea şi execuţia unei noi linii de tramvai pe ruta Solventul – Gara de Nord.
Lungimea traseului va fi de1,4 km linie cale tramvai dublă. Lucrările prevăd însă şi reabilitarea şi modernizarea a 14.000 mp de suprafață carosabilă şi a 4.300 mp de trotuare și piste pentru biciclete. De asemenea, vor fi amenjate trei stații de tramvai şi 37 de locuri de parcare, dar şi 3.685 mp de spaţii verzi.