-2.8 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

OMS cere guvernelor din Europa măsuri rapide pentru stoparea COVID. Ce spun oficialii despre carantina totală

Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă guvernele din Europa să ia rapid măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului. O atenție deosebită trebuie acordată adunărilor cu mulți oameni, atrag atenția experții organizației, care le cer în același timp autorităților să evite pe cât posibil reimpunerea carantinei totale.

„Este trist să vedem cum multe țări europene se confruntă cu o creștere rapidă a infectărilor, iar guvernele sunt nevoite să ia măsuri ferme în încercarea de a opri transmiterea virusului. Și este extrem de greu să nu impui restricții atunci când transmiterea atinge un anumit nivel”, a spus Michael Ryan, director în cadrul OMS.

„Nu este vorba de impunerea carantinei, ceea ce autoritățile încearcă să facă nu este să impună carantina, ci să rupă lanțul de transmitere. Noi încercăm să evităm carantina masivă, care are darul de a pedepsi comunitățile, societatea. Trebuie să ne asigurăm că nu ne concentrăm doar pe restricții, ci și pe supraveghere, pe testare, pe anchete epidemiologice, pe educație și pe faptul că toată lumea își asumă responsabilitatea: comunitatea și autoritățile deopotrivă”, a adăugat el.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :