Trei persoane au scăpat cu răni ușoare, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc pe DN6, în județul Caraș-Severin, în zona localității Slatina Timiș.
O persoană a fost preluată de echipajul SMURD pentru că prezenta dureri la coloana vertebrală, al doilea pasager a fost preluat de o ambulanță, iar șoferul autoturismului a refuzat transportarea la spital.
Polițiștii se află la fața locului, pentru a stabili modul în care s-a produs incidentul. Cel mai probabil, șoferul mașinii nu a adaptat viteza la condițiile unui carosabil umed, în urma ploilor abundente căzute în ultimele ore.