Euronews: Polițiștii de frontieră din România sunt acuzați că îi bat, electrocutează sau incendiază pe refugiații care ajung la graniță

155

În data de 19 august, șase sirieni și un egiptean au ajuns în Belgrad în căutare de ajutor. Ei declară că au fost trimiși cu forța în Serbia de poliția de frontieră română, dar nu înainte de a fi bătuți și chinuiți, relatează Euronews. Unul dintre ei are un picior amputat și spune că polițiștii români l-au bătut cu propriile cârje. Poliția de frontieră română neagă aceste acuzații.

Fiind detectați de camere de supraveghere cu senzori termici în timp ce încercau să treacă granița României, ei au fost interceptați și opriți de bărbați în uniforme negre, cel mai înalt dintre ei având un bici în mâna dreaptă. Ei spun că fuseseră deja bătuți de poliția ungară cu bastoane, dar că nu fuseseră biciuiți până atunci. Unul dintre ei aproape că și-a pierdut un ochi.

Întâmplarea nu este singulară – un alt grup de migranți care a traversat Turcia, Grecia și Albania pentru a ajunge la o tabără de refugiați din Serbia a trecut printr-o experiență similară. Aceste mărturii au fost adunate de mai multe ONG-uri din Serbia, iar toate ajung la aceeași concluzie: poliția de frontieră română, dar și forțele de ordine de la granițele altor țări prin care trec refugiați, se poartă cu o violență ieșită din comun față de aceștia.

Conform mărturiilor, polițiștii de frontieră folosesc bastoane pentru a îi lovi pe oameni și cabluri cu care îi biciuiesc. Unii dintre migranți au fost supuși la șocuri electrice sau le-au fost incendiate hainele. Oamenii sunt intimidați cu focuri de armă trase în aer, iar unii vorbesc despre „comando-uri”, agenți îmbrăcați în negru cu măști sau cagule pe fețe pentru a nu putea fi recunoscuți.

Organizațiile românești care colaborează cu UNHCR (agenția pentru refugiați a ONU) pentru a ajuta victimele traficului de persoane, precum Generația Română Tânără sau Consiliul Național Român pentru Refugiați, spun că nu știau de presupusele violențe care au loc la granița țării.

Contactată de Euronews, Poliția de Frontieră din România a negat acuzațiile sau că ar fi acționat în acest fel: „Toate acțiunile întreprinse de polițiștii de frontieră români împotriva migranților care acționează ilegal la graniță trebuie să fie în acord cu legislația națională și internațională, inclusiv respectul pentru drepturile omului”.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.