Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit din cauza unei afecţiuni cardiace, numită hipertrofie cardiacă, susţin legiştii.
Poliţia a descins luni la sediul firmei care deţine ambulanţa care l-a preluat pe fotbalistul Patrick Ekeng, mort la sfârşitul săptămânii trecute.
Maşina este verificată de anchetatori, în condiţiile în care un raport al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă arată că ambulanţele Puls nu aveau echipamentul necesar.
Mai mult decât atât, unele dintre medicamente erau expirate încă de anul trecut.
Sora mijlocaşului mort pe stadion a declarat pentru presa străină că Patrick Ekeng s-ar fi plâns că este foarte obosit şi nu se simte în stare să joace.
Sursa: antena3.ro