În timp ce primele trei judeţe cu cele mai mari credite bancare pentru populaţie deţin circa 48% din totalul creditelor retail din iulie, la coada clasamentului, ponderea cumulată a celor trei judeţe cu cele mai mici finanţări bancare ale populaţiei – Harghita, Covasna şi Giurgiu – este de 1,3%.
Bucureşti, inclusiv Ilfov, se delimitează cu cele mai mari finanţări acordate de bănci populaţiei în luna iulie 2020, de circa 53 mld. lei, cu aproape 7% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, potrivit datelor BNR. Doar Bucureşti deţine o pondere a finanţărilor acordate populaţiei, atât în lei cât şi în valută, de 36%.
Volumul total al creditelor acordate de bănci populaţiei la finalul lunii iulie 2020 a ajuns la o valoare de 146,9 mld. lei, în creştere cu 6% comparativ cu luna iulie a anului 2019. Din totalul creditelor acordate de bănci populaţiei, 113,9 mld. lei au fost în lei, cu 11% mai mult în iulie 2020 faţă de iulie 2019, în timp ce aproape 33 mld. lei au fost finanţări acordate în valută, în scădere cu circa 8%. Astfel, se observă creşterea gradului de finanţare a populaţiei în moneda naţională.
Sursa: www.zf.ro