Mai mulți miranți au fost prinși în apropierea frontierei cu Ungaria. Unii mergeau pe jos, pe câmp, spre statul vecin, alții se deplasau cu trenul internațional. Primul grup, format din 7 migranți din Siria și Palestina, a fost descoperit la Nădlac.
Aceștia mergeau pe jos și la aproximativ 800 de metri față de graniță au fost opriți de polițiștii de frontieră. Alte două persoane, din Siria, au fost prinse în trenul București – Viena.
La control nu au putut prezenta niciun act de identitate, încercâând să treacă în Ungaria ilegal. Toate cele 9 persoane străine încercau să ajungă în vestul Europei.