Colaborarea cu studioul Walt Disney marchează încă de la introducerea producției, unde logo-ul acaparează ecranul, ieșirea din tiparul prin care excentricul regizor David Lynch și-a definit cariera cinematografică. Publicul familiarizat cu încărcătura intelectuală a sugestivului, a simbolisticii din filmele lui Lynch, precum Mulholland Drive (2001) și Blue Velvet (1986) au intrat în contact în anul 1999 cu o nostalgică, meditativă viziune asupra realului temporal, unde relațiile interumane își demonstrează fragilitatea, sub amenințarea trecerii anilor. Filmarea lentă, pasivă, nu motivează de această dată atenta demistificare a iconicității evocatoare de halucinant și labirintic, ci dorește a face producerea aprecierii calmității naturale a vieții permisibilă, într-un cotidian unde aceasta este condamnată drept risipă.
Filmul est inspirat de cazul real a lui Alvin Straight, bărbatul de peste 70 de ani care, în anul 1994 a parcurs timp de 5 săptămâni aproximativ 400 km, distanța dintre Laurens, Iowa și muntele Zion, Wisconsin, la bordul unui tractor. Neavând permis de conducere, dar și din înlemnită convingere și credință în propriile simțuri, refuzând sprijinul fiicei (Sissy Spacek), ori pe cel al interlocutorilor întâlniți pe drumul său, când aceștia au vrut să-i ușureze dificultatea, Alvin a considerat necesară parcurgerea individuală, sub forma unei căințe pentru răceala înstrăinării față de propriul frate. Cu soția și mai mulți copii decedați, acum bolnav critic de inimă, dar bruiat de vestea atacului de cord al fratelui Lyle (Harry Dean Stanton), bătrânul își lasă în urmă fiica, care suferă de un defect în vorbire și care este, la rândul ei, dezechilibrată de pierderea propriului copil. Alvin este nedornic a se complace la noua stare de imobilitate și îndurerarea provocată de rigiditatea din relația cu fratele reprezintă pentru el o motivație de a încerca a modifica măcar viitorul, având prea puțină autoritate asupra trecutului.
Inima americană – statul Iowa și ale sale întinse lanuri de câmp devin protagoniști în road movie-ul aparent lipsit de ficționalitate, cu naturalețea banalelor conversații, ale intersectărilor umane accidentale și episodice, ale micilor gesturi de camaraderie, ori ale injuriilor ironice, adresate celor considerați a fi ieșiți din tipar. Efectul de fantastic este însă conferit de extravaganța calmului erou, care nu poate fi abătut de la alegerea sa, nici de păreri umane, nici de obstacole mobile, ori de greutăți geografice, Alvin ținând la modalitatea sa de transport ca la un cămin în mișcare, dotat cu toate necesare….dar care adesea necesită pauze de durată, ba chiar modificări majore. În ciuda amenințărilor masivității tirurilor, ale periodicelor pene de motor, ale dealurilor dificil de trecut, bătrânul își păstrează liniștea comportamentală, așteptând la nevoie și timp de scene îndelungate – latent înregistrate – apariția unui ajutor extern, a unei influențări de curs. Cerul înstelat, pe care Alvin tânjește a îl mai privi pentru încă odată alături de fratele său, devine călăuză cosmică și martor la destăinuiri personale, amplasat deasupra focului nocturn, care asigură supraviețuirea bărbatului pe timp de popas, dar și pe cea a unei adolescente însărcinate, fugite de acasă, a cărei întâlnire cu bătrânul este definitorie pentru viitor.
Totodată, personajul este adesea prezentat ca singura formă de viață în pustietatea naturală a peisagisticii americane, marca editorului Freddie Frances, o îmbinare de tonuri aride, prăfuite, veștejite de vântul necontenit de pe șoselele parcurse în viteză, clasice pentru veneratele road movies, dar și de fragezimea verdelui crud al agriculturii relativ ferite de efectele urbanismului. Apariția sa solitară sugerează pe de-o parte melancolia sufletului izolat, expulzat voluntar din propria rutină a siguranței, în necunoscutul agresiv al cimentului întins pe sute de kilometri, pe de altă parte însă inspiră placiditatea omului împăcat cu starea sa actuală, având o destinație bine stabilită și parcurgând drumul până la aceasta calm, dispus a face față prin înțelegere oricărui obstacol care îi va apărea în cale. Nesuferind de empatie umană, Alvin nu tânjește miluitor la apropiere emoțională, dar este dispus să-și împartă hrana de drum și confortul îmbrăcăminții călduroase cu cei întâlniți pe drum, preferând a se deschide prin împărtășirea propriei povești, doar la momentul în care aceasta ar putea ușura starea celorlalți, a îi aduce într-o zonă de siguranță. Caracterul său pașnic și experiența de viață nu doar atrag îndrăgirea și respectul celor care la început s-au amuzat de apariția absurdă a bătrunului, la bordul încetei mașinării, ci și modifică destinul personajelor intersectate, aducându-le acestora la cunoștință importanța legăturilor familiale, când toate celălalte dificultăți, succese, vise și dezamăgiri și-au urmat cursul natural, lăsând în urmă doar ale lor pozitive, negative amintiri, tratate lispit de furie ori de frustrare, plin de compasiune pentru sine și pentru înconjurător. Frica față de necunoscut, incertitudinea de Lyle este măcar încă în viață, sau de el va putea duce acest drum la o finalitate, sunt domolite de atmosfera de ultimă aventură, produsă de îmbarcarea în călătorie, Alvin alegând a digera fiecare clipă din plin, indiferent de consecințe, oferindu-se total fluidității timpului și a spațialului.
Protagonistul redă intimitatea caracterului din viața reală prin farmecul inexpresiv al actorului Richard Farnsworth, care a luat pauză de la a sa pensionare, în entuziasmul creat de acest proiect. Profunzmea gesticulației domoale a veteranului se demonstrează a fi superioară repezimii, a abuzului de vorbe și mișcări tânjite de obicei în exprimarea vinovăției interne, provocatoare de comportament exagerat. Richard redă calmul omului acomodat cu viața, cu rigiditatea spațiului extern, haotic pentru comoditatea căminului, a călătorului care simte necesitatea unei comuniuni finale, pentru a își încheia drumul, în propriul său mod, fie acesta și relativ excentric.
Construit sub forma unui omagiu adus încetinirii necesare într-un accelerat conglomerat contemporan, The Straight Story marchează o etapă definitorie a regizorului ajuns la maturitate, care oferea prospețime în 1999 prin a sa meditație înțeleaptă, al său film, de o semnificație mai degrabă anticipatoare pentru contemporanul trecut, avându-și deosebit importanța pentru actualitatea amenințătoare.
