-Domnule Ilie Sîrbu, opinia publică din Timișoara vă cunoaște drept un activist civic, care a abordat, mereu, marile probleme de urbanism ale orașului. Cum vedeți îmbinarea aceasta între o funcție de viitor primar și dezvoltarea urbană a orașului?

– Păi, nu se poate vorbi de dezvoltare armonioasă fără urbanism, fie că e Timișoara sau oricare alt oraș din lumea asta. Un oraș se poate dezvolta armonios doar în baza unui Plan Urbanistic General, care trebuie să cuprindă tot ceea ce este necesar ca un oraș să progreseze. De la spațiile verzi la zonele protejate, la clădiri, la zonele industriale. De asemenea e vorba de regimul de înălțime al clădirilor sau al viitoarelor clădiri care se vor ridica în oraș. Nu se poate vorbi de dezvoltarea unui oraș fără un astfel de plan (PUG). Urbanismul este cheia dezvoltării unui oraș. După care se adaugă celelate.

– Timișoara a avut un PUG (vechi) până acum vreo două decenii. Dar este de mult timp expirat. A mai fost prelungit în cel puțin două rânduri printr-un vot dat, așa, în plictiseală. Deci, ce e de făcut?

– A fost prelungit fără temei legal în repetate rânduri. Voturile din Consiliul Local au fost oferite și cu acordul tacit al Guvernului României, care a dat o ordonanță de urgență prin care să le permită să prelungească acest plan urbanistic general.

– De ce credeți că în alte orașe din țară există și funcționează un astfel de plan urbanistic general, adus la zi, cu toate datele moderne ce se impun? Și de ce, la Timișoara, nu se reușește impunerea unuia nou?

– Pentru că nu se vrea să se elaboreze un plan urbanistic nou. Asta este opinia mea. Va rog să va gândiți că planul urbanistic după care noi funcționăm în secolul al XXI-lea a fost gândit în secolul XX. El a fost aprobat în anul 2003. Dar este un lucru care pune pe gânduri, anume faptul că elaborarea lui a început undeva pe la 1998. Deci a durat ceva vreme! Aici s-a demonstrat că a fost voința consilierilor pentru a elabora acest plan urbanistic. Și încă mai are aplicabilitate. Dar este, totuși, depășit, așa cum am mai vorbit. Din 2013 nu mai putem vorbi în nici un caz despre un plan (oricum i-am spune), care să fie funcțional. Nu înțelegem de ce administrația locală, arhitectul șef și ceilalți responsabili nu au făcut presiuni pentru că acest PUG să fie adus la zi în acest moment. Dar eu cred că este vorba și de interese imobiliare. După cum se vede pică una câte una dintre fostele fabrici ale Timișoarei. Noi credem că acestea obiective industriale ar trebui să facă parte din patrimoniul industrial al urbei. Dar se pare că nu se vrea acest lucru. Toată lumea ar vrea să obțină spații , terenuri pe care să construiască rezidențe care se vând foarte bine. Industria imobiliară a funcționat întotdeauna foarte eficient. De ce să nu funcționeze și acum? Se poate observa ce se întâmplă cu fabrica ,,Turul” de pe calea Buziașului? Absolut nimic! Sau ce s-a întâmplat la ,,Electrometal” ori ,,Kandia” ? Am dat doar câteva nume, dar cam așa stau lucrurile, în general. Sunt fostele zone industriale care, cândva, au făcut cinste orașului iar acum sunt scoase că o măsea stricată și date spre folosință în cel mai bun caz sau demolate. E adevărat că din punct de vedere economic nu mai funcționau eficient. Dar primăria trebuia să se implice cumva în a le salva. Un astfel de exemplu este cel al Fabricii de Țigarete din Iosefin care nu este exploatată sub nici o formă. Sunt hale ori spații de închiriat. Acolo s-ar putea face un hub cultural. Așa cum s-a mai discutat și s-a încercat de o organizație non-profit să se facă ceva acolo, dar oamenii aceia nu au fost susținuți de nimeni. Deci e foarte interesant și ciudat în același timp pentru că Timișoara este vânată, efectiv, din punct de vedere imobiliar. Se vede ce se întâmplă acum la fostul Abator. S-a lansat în dezbatere, recent, un plan urbanistic zonal prin care întreagă zona va fi transformată într-o zonă rezidențială. Se vor ridică blocuri de locuit. Nu știm cât se va ține cont de împrejurimi și norme. Totul se raportează la vechiul PUG. Noul PUG nu există. Și astfel, și din această cauză, se tergiversează elaborarea acestui proiect de plan nou.

– Acest tip de turism industrial, ce se face cu succes în alte părți de lume, ar avea succes și la noi?

– Cum să nu? Păi cine nu ar fi interesat să vadă cum funcționa pe timpuri o presă? Sau o fabrică de lanțuri din secolul al XIX-lea. Așa cum erau în Iosefin. Sau procesul de funcționare al unei mori moderne cum a fost cea de pe malul canalului Bega, tot din Iosefin? Sau o fabrică de ciocolată, nu ar fi deliciul celor mici? Cum se lucra în perioada respectivă? Ar mai fi micii meșteșugari: pantofari, tinichigii sau alte meserii făcute de oameni ce nu mai sunt. Noi nu suntem reprezentați sub nici o formă în oraș. În afară de cafenele și terase, nu se poate vizita mai nimic. Dacă ar vrea cineva să vadă un muzeu al calfelor din Timișoara, din cartierul Fabric, nu cred că am găsi așa ceva. Cred că este foarte interesant pentru orice fel de turist să vină să vadă și altceva în afară de zona centrală a urbei. Zona Fabric nu este deloc exploatată, sub nici o formă. Alături de Iosefin, aceste două cartiere au ținut sus steagul Timișoarei și au dus-o acolo unde alții poate nici nu îndrăzneau să gândească.

– Să schimbăm puțin registrul discuției. Este foarte la modă, zilele acestea, între candidații care vor să ocupe fie un loc de primar sau de consilier ori de președinte de consiliu județean să povestească ce vor face în prima zi de șefie. Hai să vedem ce-ați face dumneavoastră în acea primă zi?

– Interesantă întrebarea. Nu știu încă. Mi-ar fi foarte greu să mă acomodez să merg la serviciu la primărie. Mă refer strict la prima zi. Cred că aș aștepta să cunosc angajații. Aș merge din birou în birou, ca să mă prezint și să stăm de vorbă. Aș lua pulsul primăriei prin ochii angajaților. Nu cred că aș pune în practică ce spun alții. Că ar da afară pe toată lumea. Toți corupții din primărie. E foarte complicat. Să nu uităm că legea funcționarului public este o lege ce nu-ți permite să faci chiar ce vrei. Singurul lucru ce poți să-l faci cu un funcționar public este să-l determini să muncească și să-l monitorizezi dacă chiar muncește sau nu. Cred că prima zi de muncă ar fi dedicată discuțiilor cu cei din primărie. – Sunteți de părere că aparatul administrativ al primăriei corespunde activității administrative specifice unui oraș precum Timișoara? Unii îl consideră supranumeric. Alții opinează că ar mai trebui unele posturi și servicii. Aveți o idee cum se prezintă și ce ar mai trebui? – Sunt pentru a două parte. Nu este suficient aparatul primăriei. Și nu spun doar eu. Cred că aș ajuta din mai multe puncte de vedere anumite direcții sau birouri. De pildă, la ,,urbanism” inspectorii zonali nu fac față la ce este în Timișoara. Este una din problemele grave. Nu aș ține cont atât de dimensiunea aparatului admnistrativ, ci de calitatea acestuia. Este foarte important să fie oameni care să aibă habar despre ce înseamnă domeniul lor. Despre ce înseamnă legea ( să spunem legea 50), despre ingineri sau juriști, despre arhitecți. Eu așa văd lucrurile. Este nevoie de specialiști. Eu în munca mea m-am confruntat cu lipsa acestor inspectori zonali. Pe timpuri era arondat fiecărei zone din Timișoara un ,,nene” cu care puteai să intri în legătură pentru orice problemă. Acum, fiecare se ocupă cu orice și cu oricine. Asta mi se pare a fi o prostie. Deci susțin ce am spus mai înainte, că urbanismul Timișoarei este scăpat de sub control.

– Ar mai fi o problemă, considerată de unii a fi minoră. Suntem asaltați de promisiuni de construcții, poduri, turnuri, biserici sau orice altceva fără ca cineva să-și pună problema finanțării acestora.

– Și eu promit! Și eu spun că se pot face multe lucruri. Dar eu am și descoperit unele surse de finanțare. Sunt acuzat, în special pe rețelele de socializare, că dacă ajung primar, cum îmi permit să reabilitez o clădire din bani publici. Aici este și un DA și un NU. În primul rând: ținem cont că Timișoara este reprezentată de aceste clădiri și este important ca ele să fie de utilitate publică. Este o condiție obligatorie. În al doilea rând: nimeni nu a stat de vorba cu asociațiile de locatari pentru a studia nevoile lor. Ce probleme ar avea? Sunt dispuși să facă eforturi pentru ca imobilul în care locuiesc să fie reamenajat? Nu știu dacă au fost întrebați. Pentru că, așa cum am mai spus, nu există personal suficient. Nu am auzit o campanie de informare a populației în afară de ce s-a întrâmplat la începutul anilor 2000 cu GTZ-ul german, care a făcut câte ceva în acest sens, dar destul de puțin, însă primăria, efectiv, nu a făcut nimic. Oamenii trebuie informați: de ce această clădire este valoroasă. Aici vin cu altă chestiune. După ce am lansat în spațiul on-line ideea de revitalizare a Companiei COLTERM au venit spre mine reprezentanți ai unui concern din Austria, ce mi-au propus chiar o soluție de a reabilita clădiri istorice dar și blocurile cu patru etaje. Mi-au spus că acolo ar fi soluții. Ei spun că în schimbul mansardării, la blocurile cu două intrări, la intrarea secundară se poate pune un ascensor. Asta cu sprijinul primăriei evident. Astfel va crește valoarea apartamentelor de la etajul cinci. Dacă ei pun lift, prețurile vor fi mai mari și ajutăm și pe ceilalți. Sunt mulți bătrâni care stau la etajul patru. La blocurile turn de zece etaje avem lift dar la cele cu patru nu există. Conform legii de ultim moment este obligatoriu de la etajul trei în sus. Acum nu putem acuza pe nimeni. Astea au fost condițiile la vremea când s-au construit. Acum există posibilități, dar, doar dacă este implicată primăria împreună cu aceste fonduri de investiții de peste hotare. Așa s-a rezolvat problema în Polonia. Și acolo a fost dezastru, dar uite că la ei a fost implicarea mai serioasă și s-a rezolvat problema. Deci s-ar putea și la noi!. Se poate! Dacă este voință și o implicare reală.

P