Elevii ar putea merge la şcoală începând cu 1 octombrie, iar în perioada 14-30 septembrie să urmeze cursuri online, spune Ludovic Orban. Este vorba despre un scenariu cerut de medici.
„Au fost discuţii pe această temă (ca şcolile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialişti, în special medici, care spun că atât profesorii, cât şi copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectaţi au spus că vin din concediu”, spune Ludovic Orban.
El precizează că nu a fost luată o astfel de decizie, dar dacă se va lua, atunci va fi anunţată în timp util.