Ministrul Educației, anunț de ultimă oră: Am pregătit revenirea copiilor la școală. Avem un portal dedicat noului an școlar

    167

    Anul școlar aduce noi provocări, a declarat ministrul Educației Monica Anisie, marți, într-o conferință de presă, dând asigurări că a pregătit revenirea copiilor la școală. Astăzi vom deschide în prima zi a anului școlar un portal intitulat educațiacontinuă.edu.ro, a anunțat ministrul Educației, precizând că toți cei interesați vor găsi informațiile referitoare la anul școlar.

    „Acest an școlar este un altfel de an școlar, cu noi provocări, provocări impuse de situația epidemiologică în care ne aflăm. De aceea în toată această perioadă premergătoare începutului de an școlar am lucrat alături de colegii mei din cadrul Ministerului Educației, dar și alături de autoritățile statului pentru a pregăti revenirea rapidă în spațiul școli în condiții de siguranță. Venim astăzi în fața dumneavoastră pentru a prezenta Toate măsurile pe care le-am luat pentru anul școlar 2020 2021. Această conferință de presă am structurată pe două paliere: Pe deoparte vorbim despre procesul educațional, iar pe de altă parte despre măsurile sanitare impuse, spuneam, de condițiile epidemiologice, măsuri pe care trebuie să le implementăm în cadrul unităților de învățământ. Mă voi referi înainte de toate măsurile privind procesul educațional.

    Ghidurile sunt organizate pe fiecare nivel. Avem ghidul pentru educație timpurie, ghiduri pentru învățământul preșcolar dar și pentru primar, gimnazial, liceal, vocațional, învățământ profesional și tehnic și nu în ultimul rând învățământul special.

    Au fost realizate reperele metodologice care vin în sprijinul cadrelor didactice. Astfel profesorii vor vedea vor putea reduce decalajele în ceea ce privește modalitatea de predare din timpul suspendării cursurilor. Prin urmare pot face o analiză referitoare la ceea ce avea în planificarea calendaristică realizată înainte de suspendare a, Cursurilor, ce anume s-a predat în timpul suspendării cursurilor și ceea ce elevii nu au cuprins în perioada în care învățământul s-a mutat în spațiul online.

    Sunt prevăzute măsuri așa fel încât activitatea cadrului didactic să se concentreze asupra elevului și nu asupra realizării hârtiilor. Prin urmare Comisia realizată pentru tăiat hârtii la nivelul Ministerului Educației și Cercetării a propus astfel de măsuri și iată că se realizează o debirocratizare a activității didactice.

    Am decis să continuăm testele de antrenament și să facem săptămânal teste de antrenament pentru elevii care susțin examenele naționale”, a anunțat Anisie.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.