Ceea ce la prima vedere ar putea sugera o clișeică reluare a dramei singuraticului văduv, ajuns aproape la vârsta pensionării și fără urmași, arhetip epuizat în industria americană de film prin obsesia sa de control și respingerea noului, se găsește reinterpretat într-o comedie neagră suedeză, în care povestea bătrânului este mai degrabă conturată în jurul încercărilor sale de sinucidere, declanșatoare de nostalgice flashback-uri cu valoare sentimentală, dar și narativă, de construcție a unui fir logic, cronologic. Cu bestseller-ului purtător de același titlu al scriitorului suedez Fredrik Backmann, A Man Called Ove, în regia lui Hannes Holm intră în anul 2019 în atenția publicului internațional prin candidatura la Oscar, ca cel mai bun film străin.

Fără a se distanța prea mult de sursa originală, producătorul reușește a se menține în aria umoristică a socialului local, pe care succede în a o reda audiovizual, privind retrospectiv și hilar, printr-o critică departe de a fi negativă propriul popor îndrăgitor de ordine și echilibru, de simetrie arhitecturală și de rațiune, utilitate, deasupra frivolității emoționalului. Totodată, abordând o problematică ontologică a umanului de pretutindeni, Holm amplasează în al său protagonist teama întâmpinată cu furie de trecere a timpului, de modificare generațională și de pierdere a tradiționalului în expansiunea modernului, tematici iconice pentru scriitorul Backman. Personajul Ove, impunător adus la viață de Rolf Lassgård încorporează aceste două metafore, bărbatul figurând ca o răzvrătire singuratică, izolată, împotriva comunității în continuă fluiditate în care și-a petrecut ultimele zecimi din viață.

Tulburat până de la depresie de recentul deces al soției sale Sonja (Ida Engvoll)- victima cancerului – și scos violent de către insensibilii tineri pasivizați de tehnologie din rutina meseriei sale, fiind brusc concediat, cu o sapă sugestivă primită în dar, eroul de 59 de ani se găsește cu prea mult timp liber, decizând a îl folosi constructiv în încercarea de a se reuni etern cu iubita pierdută. Cu toate acestea, punerea unui capăt se prezintă dificilă, nu din cauza ezitării sale, el tot promițându-i soției o reuniune curândă, purtând conversații cu femeia la mormântul acesteia, ori în fostul lor cămin, ci din cauza neașteptatelor bruiaje, pe care un al treilea punct de vedere le-ar putea considera planificate de Sonja. Fie că este vorba de apariția unei pisici persane abandonate care, după o serie de conflicte, ajunge a îl urmări pe Ove în fiecare călătorie, ca și companion principal, fie că cineva încalcă regulile comunității răstrânse în care personajul locuiește, ori că o nouă familie se mută în casa de lângă, protagonistul sfârșește a avea un alt destin decât cel la care tânjește. Ca principal factor disruptiv, apariția noii familii, cu un soț pierdut în spațiu (Tobias Almborg) și nepriceput la bazele întreținerii tehnice a unei case, doi copii și mama acestora luptătoare Parvaneh (Bahar Pars), emigrată din Iran și determinată, grupare ieșită din eticheta tradițională, soția figurând ca stâlp, produce marea schimbare în starea lui Ove. Acompaniat obsedant la început de Parvaneh, care încearcă a îl îmbuna pe noul vecin prin oferirea mâncărurilor de casă persane și prin cererea ajutorului, cum ar fi la lecții de condus, bărbatul preia involuntar, dar cu efect rolul de tată pentru tânăra emigrantă, începând ușor a își depăși trecutul dureros.

Suferind pierderi umane enorme, dar și cu fapte eroice, având o credință mai mare în acționarea în tăcere, decât în promulgarea gândurilor revoluționare iluzorice, tânărul modest și tăcut, bine educat de tatăl său și care nu a ieșit vreodată din granițele moralului a degenerat într-o furie de necontrolat – scut împotriva unor noi dezamăgiri emoționale. Trecutul protagonistului, povestit prin versiunea tânără întruchipată de Filip Berg, cu accentul pus pe relația cu profesoara romantică Sonja, care, diametral opusă comportamental, fiind o fire blândă și literată, este redată prin amintirile acestuia, în conversațiile cu umbra ei. Astfel se aduce privitorilor la cunoștiință și motivația din spatele ambiției sale de a se implica în comunitatea cartierului său, în care și astăzi face ronduri matinale, pentru a păstra ordinea și liniștea, de mult ori însă prin apel la violență fizică și verbală în fața oricărei abateri. Totodată iese la iveală reticența sa față de „cămășile albe“, cum îi numește pe funcționarii sistemului birocratic, care i-au provocat multe dureri în tinerețe, precum și relația cu vecinii. Îndrăgitor de mecanică și practicabilitate, Ove consideră înclinația pentru un anumit tip de mașini criteriu în formarea relaților, de unde și conflictul cu vecinul și colaboratorul în administrația locală Rune (Börje Lundberg), care avea un Volvo, pe când el adora Saab, conflictul încheiându-se cu înstrăinarea totală când Rune se decide pentru BMW.

A Man Called Ove nu îndeamnă la gândiri critice și dezbateri filosofice pe subiecte intense, prin simbolistica ascunsă și prin abordarea subversivă a temelor politice, sociale, în ciuda omagiului adus importanței comuniunii, a apropierii umane. Cu toate acestea, încărcătura emoțională, asociată adesea cu o producție ușoară, care nu cere prea multă implicare și care poate da în artificial prin instrumentalul lacrimogen, își are farmecul și rolul. Accentul este pus pe unicitatea unei aventuri de vieți individuale, în amalgamul de mase de povești. Viitorul protagonistului, voit izolat de agitația urbană, familiarizat și glorificat în rutina sa îngrădită și îngrăditoare, un om acuzător și violent de pe urma acumulării suferințelor, dovedind prin îmbunare un eroism cuprinzător și o dragoste protectivă pentru cei din jurul său- fărâmi din iubirea enorma pentru Sonja- primește un nou scop, astfel el putând a păstra vie amintirea femeii pierdute.

Sursa: https://www.amazon.co.uk/A-Man-Called-Ove/dp/B00LACY7Q0