Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat miercuri seara, la B1 TV, că decizia privind modalitatea în care se vor prezenta elevii la cursuri va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, care va înainta propunerea spre avizare inspectoratului şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică, ulterior aceasta fiind transmisă spre aprobare Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.
„Decizia este la nivel de unitate de învăţământ, adică la consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie propune scenariul pe care îl vor alege, propune inspectoratului şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică, urmând ca acestea să avizeze şi Comitetul Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să aprobe acest scenariu”, a spus Anisie la postul B1 TV.
Ea a afirmat că astfel decizia va fi la nivel local. „Am dat în felul acesta autonomie locală, pentru că directorul unităţii de învăţământ, directorul de la DSP local pot şti cel mai bine ce se întâmplă local, nu de la nivel central să luăm pentru toată lumea aceeaşi măsură”, a explicat ministrul.
„În momentul de faţă nu sunt suficienţi medici sau asistente în cabinetele şcolare. Prin proiectul de lege pe care l-am trecut prin Guvern şi l-am depus la Parlament am solicitat deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi pentru medici şi asistente din cabinetele şcolare. Ştiţi foarte bine că în Legea 55 – legea în care sunt prevăzute măsurile pentru starea de alertă – a fost interzis concursul până şi pentru funcţiile didactice”, a spus ministrul la postul B1.