Ce v-ar determina să lăsați mașina acasă? Cum se îmbină mândria de a locui în Timișoara cu preferințele privind transportul? Călătorim cu mașina chiar dacă pierdem mai mult timp în trafic? Ne simțim în siguranță ca bicicliști? Cum ajungem mai repede la destinație? Dar cum ne este mai comod? Acestea sunt câteva întrebări la care ADR Vest și University College London caută răspuns pentru a stabili atitudinea și comportamentul oamenilor privind transportul în comun din orașul de pe Bega.
Totul face parte dintr-un studiu care va sta la baza dezvoltării sistemului de mobilitate urbană. ”Este un demers realizat în scopul de a susţine mobilitatea urbană și de a ajuta comunitatea prin soluții și intervenții adaptate în domeniul transportului”, transmite ADR Vest. În prima parte a studiului, locuitorii din municipiul Timișoara și din comunele zonei metropolitane Timişoara au fost invitați să răspundă la o serie de întrebări privind transportul public și alte moduri de transport alternative pe care le utilizează ca mijloc de deplasare, prin intermediul unui chestionar on-line.
”Scopul studiului este să măsoare percepțiile și atitudinile cetățenilor asupra transportului în Timișoara și să determine un set de instrumente adecvate, care pot îmbunătăți atât serviciile de transport public, cât și comportamentul călătorilor cu privire la folosirea unor mijloace de transport prietenoase cu mediul înconjurător”, mai spun reprezentanții ADR Vest.
Pe baza rezultatelor obținute în acest sondaj, se vor prezenta câteva intervenții dezvoltate cu scopul de a reduce folosirea mașinii personale în Timișoara. Așadar, timișorenii și locuitorii din comunele care formează zona metropolitană sunt invitați să răspundă la întrebări. Chestionarul poate fi completat aici.