Un accident rutier cu trei autoturisme a avut loc duminică la ieşirea din oraşul Sângeorz Băi spre Cormaia. Una dintre maşini s-a răsturnat, iar echipele de intervenţie SMURD au găsit la faţa locului opt persoane, dintre care trei erau copii. Toate persoanele au fost evaluate medica şi sunt conştiente, cooperante. Doi copii şi trei adulţi, respectiv mama şi bunicii vor fi evacuaţi către UPU SMURD Bistriţa.
„Garda de Intervenţie Sângeorz Băi şi echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD intervin la un accident rutier în care sunt implicate trei autoturisme, dintre care unul este răsturnat. Punct de reper. Ieşirea din oraşul Sângeorz Băi spre Cormaia. Din primele date, doi copii şi un adult au nevoie de îngrijiri medicale. Intervenţia este în dinamica. Echipajele de intervenţie au găsit la locul accidentului opt persoane, dintre care trei copii. Toate persoanele au fost evaluate din punct de vedere medical. Sunt conştiente, cooperante”, au transmis reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud.
Sursa citată mai spune că doi copii şi trei adulţi (mama si bunicii) vor fi evacuaţi către UPU SMURD Bistriţa. Aceştia prezintă contuzii, traumatisme şi vor fi supuşi unor investigaţii medicale suplimentare.