Am mai scris despre Leonard Gavriliu, niciodată destul. Născut în 1926 (sau 1927?), prin anii ’50 era poet, reporter, dar şi cronicar literar, ins cu autoritate în cenaclu, dar şi în viaţa filialei scriitorilor din Banat. Dar şi cu o imensă încredere în viitorul literaturii. N-a rămas la Timişoara, a navigat spre Bucureşti, Iaşi şi, mai târziu, Suceava şi Paşcani, iar volumele de memorialistică apărute până acum (Aventuri pe Bega, pe Dâmboviţa şi pe Apa Sucevei, Aventuri pe Jijia şi pe Bahlui) nu-l pot face decât pe autorul geografilor literare care sunt să aştepte cu nerăbdare celelalte volume de amintiri, aflate sub tipar.

De fapt, mai sunt şi altele, multe. „Leonard Gavriliu”, scrie pe coperta a patra a Aventurilor pe Jijia… „(născut la Paşcani, 1 aprilie 1927), doctor în psihologie, membru al Uniunii Scriitorilor începând din 1956; a scris 20 de cărţi originale; a tradus din limbile franceză, engleză, germană şi italiană peste 50 de volume. Naraţiunea Aventuri pe Jijia şi Bahlui face parte din ciclul Critica autobiografiei pure, din care au apărut Cum am evadat din Armata Roşie… şi Aventuri pe Siret. Poate pentru felul în care putem coborî în timp alături de Leonard Gavriliu, să citim finalul Aventurilor pe Jijia şi pe Bahlui: „Între 1 martie 1955 şi 31 august a aceluiaşi an, am fost angajat corector la revista Scrisul bănăţean, iar de la 1 septembrie 1955 am început să frecventez cursurile Facultăţii de Filologie din Bucureşti, unde de la bun început am intrat ca bursier. Colegi de grupă i-am avut pe George Gană şi pe Margareta Labiş, sora poetului de mare talent, descoperit şi promovat la Iaşi de George Mărgărit, acelaşi care se considera şi naşul meu literar… Am locuit la căminul studenţesc de pe strada Matei Voievod, în aceeaşi cameră cu Nicolae Velea, Sorin Titel, Domiţian Cesereanu şi Gabriel Dimisianu. În acelaşi cămin l-am cunoscut pe Nicolae Ciobanu… pe care în 1956 aveam să-l aduc la Timişoara…”.

Poetul, criticul, filosoful, traducătorul şi jurnalistul Leonard Gavriliu s-a retras la Paşcani, unde tipăreşte o revistă pe care o scrie singur. Cel care citeşte Spiritul critic descoperă acolo vreo zece nume care semnează recenzii, comentarii polemice etc. Sunt pseudonimele lui Leonard Gavriliu, divulgate abia în cele cinci volume de Judecăţi critice (2004–2009), cărţi care dau seamă despre rodirea cărturarului şi a criticului, după opt decenii de viaţă şi scris. De altfel, tot ce întreprinde în ultimele trei-patru decenii, de la dicţionarele, enciclopediile, operele ştiinţifice, la revistele de critică pe care le scrie singur, la traduceri, la jurnale, ţine de ambiţii urieşeşti — de cuprinderi greu de înţeles de cititorul obişnuit. Sau de iubitorul de literatură din 2016. În expansiune, cărturarul Leonard Gavriliu oferea imaginile unei vârste a scrisului. Unui timp al scrisului. Lângă el semnau autori care au trecut de nouăzecci de ani şi ei, odinioară „ai Timişorii”: Radu Theodoru şi Ignat Florian Bociort

Leonard Gavriliu a murit în 2018, la 91 de ani. Speram să prindă vârste mai înalte, ca Mihai Şora. Sau măcar ca Radu Theodoru.