Peste 250 de familii din Hunedoara vor pimi ajutoare de urgență acordate de Guvern

51

Peste 250 de familii din judeţul Hunedoara, care au fost afectate de inundaţiile din acest an, vor primi ajutoare de urgenţă din partea Guvernului României, operaţiunea fiind începută, potrivit datelor comunicate joi de Instituţia Prefectului.

„A început distribuirea ajutoarelor de urgenţă acordate de Guvernul României pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţii în cursul anului, din judeţul Hunedoara. Gradul de afectare a locuinţei a fost stabilit pe baza constatărilor Comisiei de evaluare estimativă a pagubelor, constituită prin Ordin al prefectului judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă”, se arată într-un comunicat de presă.

Conform directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara, Octavian Băgescu, 276 de familii din 15 localităţi vor primi, în total, 348.000 lei. Sumele pentru fiecare familie afectată de inundaţii sunt cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

Ajutoarele vor fi distribuite prin mandat poştal sau vor fi virate într-un cont bancar. În urma unui protocol semnat între Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Poşta Română, pentru sumele primite prin mandat poştal beneficiarii nu vor plăti taxe poştale.

În judeţul Hunedoara, localităţile afectate de inundaţiile din luna iunie sunt: Aninoasa, Orăştie, Lupeni, Vulcan, Geoagiu, Călan, Brănişca, Bretea Română, Baru, Boşorod, Beriu, Mărtineşti, Sălaşu de Sus, Vaţa de Jos şi Uricani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.