Studiu: Peste o treime dintre români au o boală cronică

73

Studiul realizat de Coaliția pentru Sănătate Europeană în 2018 arăta faptul că o treime dintre români declară că au fost diagnosticați cu o boală cronică de-a lungul vieții, iar 19% (din totalul respondenților) fiind diagnosticați în ultimii 10 ani.

Românii continuă să fie tratați de bolile cronice prin protocoale de tratament generalizat adresat ușurării sau suprimării simptomelor asociate acestor boli și aproape niciodată nu au în vedere identificarea cauzelor. La nivel internațional deja se lucrează cu tratamente personalizate care au la bază analize clare și exacte, care arată caracterul invidual al problemei.

“Trebuie să ținem cont de particularitățile fiecărui individ, să pornim mereu de la rezultatele unor analize relevante pentru problemele apărute și care ne arată la nivel celular ce probleme există. Trebuie să înțelegem cât mai multe despre cauză, despre alimentație, compoziția și echilibrul florei intestinale, efortul fizic și contextul genetic. De aici se poate crea baza unei consultații pentru a putea oferi un tratament care să restabilească echilibrul în organism” a declarat Dr. Ion Gabriela, șef de lucrări UMF “Carol Davila” București, medic primar pediatrie, doctor în Științe Medicale.

State of Health in the EU, care prezintă profilul de țară în ceea ce privește sănătatea pentru anul 2019, arată faptul că românii cu vârsta de peste 65 de ani trăiesc mai mulți ani din viață cu o boală cronică sau cu o dizabilitate, situație care plasează România peste media UE. Profilul de sănătate al României mai arată mai arată că aceștia au declarat că au una sau mai multe boli cronice. “31% dintre românii cu vârsta peste 65 de ani raportează că se confruntă cu unele limitări în desfășurarea activităților cotidiene, precum îmbrăcarea și hrănirea, procentul fiind mult mai mare decât media UE” conform State of Health in the EU 2019.

Cu toate acestea, peste jumătate dintre adulții români (59 %) nu mănâncă niciun fruct pe zi și o proporție similară dintre aceștia nu consumă legume, conform profilului de sănătate realizat în 2019. Aceste cifre sunt mult mai mari decât în majoritatea țărilor UE , iar proporția de 38% a adulților din România care declară că desfășoară săptămânal cel puțin activități fizice moderate este cea mai mică din UE. Excesul de greutate sau obezitatea devine o problemă națională, fiind tot mai răspândită în rândul copiilor: 1 din 6 adolescenți este supraponderal sau obez conform unei cercetări din perioada 2013-2014.

În marea majoritate a bolilor cronice (dacă nu este o boală genetică) se găsește la bază inflamația cronică. Studiile au arătat că esențial pentru instalarea și cronicizarea bolii sunt factorii epigenetici: infecții, alimentație, stres, sedentarism, factori psihologici.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.