Jandarmi din Gruparea Mobilă Timişoara, în colaborare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Timiș, au desfăşurat duminică, 5 iulie a.c., acţiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Pe timpul acestor acțiuni ce au avut loc în zona localităților Birda și Partoș, din județul Timiș, au fost depistate persoane care pescuiau în albia râului Bârzava, fără a îndeplini condițiile legale în acest sens. Dintre persoanele depistate, trei nu aveau permis pentru pescuit iar două dețineau permis eliberat de o asociație de pescari care nu are contracte de utilizare a apelor din județul Timiș.
Persoanele depistate au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1500 lei pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.