Potrivit metodologiei și calendarului admiterii 2020, la ciclul de licență, la Universitatea Politehnica Timișoara, înscrierile se fac în mod diferit, în funcție de domeniul de studiu ales și de tipul de concurs.
Înscrierea la concursul de admitere pentru anul universitar 2020-2021 se realizează online, folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/).
La concursul de admitere în Universitatea Politehnica Timișoara, se pot înscrie absolvenți de liceu din România cu diplomă de bacalaureat sau cu o diplomă echivalentă cu aceasta.
Concursul este deschis oricărui cetățean al statelor membre ale Uniunii Europene, al statelor aparținând Spațiului Economic European și al Confederației Elvețiene, precum și cetățenilor români care au obținut diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta într-o țară din spațiul mai-sus menționat, în aceleași condiții ca și cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare. Pentru anul universitar 2020-2021 au fost alocate distinct 100 de locuri pentru candidații provenind de la licee din mediul rural.
Candidații de etnie romă pot participa la concurs pe locuri fără taxă, separate din totalul locurilor fără taxă pe universitate.
Pentru facultățile (domeniile) la care admiterea se face prin concurs cu probe de verificare a cunoștințelor (Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale), înscrierile se fac în perioada 6 – 16 iulie 2020.
În cazul în care candidații optează pentru admiterea pe bază de portofoliu, rezultatele evaluării portofoliului se vor afișa în data de 17 iulie 2020, ora 10:00. Cei care se care se califică în această etapă vor merge mai departe, la proba de interviu.
Cei care nu se califică, dar provin de la specializările matematică-informatică sau științele naturii, vor intra în concurs cu nota de la bacalaureat la matematică, informatică sau fizică (cea care îl avantajează mai mult pe candidat) sau se pot înscrie la facultățile care organizează concurs de dosare. Concursul de admitere va avea loc în zilele de 18 și 19 iulie 2020, iar rezultatele concursului se vor afișa în 20 iulie 2020, ora 10.
După tre runde de confirmări succesive (în 20-22 iulie, 23-24 iulie și 25 iulie 2020), rezultatele finale se vor afișa în 25 iulie, ora 16:00.
Pentru facultățile (domeniile) la care admiterea se face prin concurs de dosare, înscrierea candidaților se face în perioada 6-18 iulie 2020, ora 13:00, concursul de dosare va avea loc în 18 iulie 2020, iar rezultatele se vor afișa în 20 iulie, ora 10:00. Și în acest caz, urmează trei runde de confirmări succesive (în 20-22 iulie, 23-24 iulie și 25 iulie 2020), rezultatele finale urmând să fie afișate în 25 iulie 2020, ora 16:00.
Pentru forma de învăţământ la distanţă (ID) şi învăţământ frecvenţă redusă (IFR), înscrierea candidaților a început deja și continuă până în 18 iulie 2020, concursul de dosare va avealoc în 18 iulie 2020, iar rezultatele se vor afișa în 20 iulie 2020, ora 10:00. Cele trei runde de confirmări succesive vor avea loc în aceleași condiții și la aceleași date ca și în cazurile precedente, rezultatele finale urmând să fie afișate în 25 iulie 2020, ora 16:00.
Confirmarea locului ocupat de un candidat, în cazul locurilor bugetate, se realizează prin depunerea diplomei de bacalaureat sau a adeverinței substitut de diplomă în original.