Cu un salariu de director într-o instituție publică din Timișoara îți poți permite un apartament în Florida, Statele Unite ale Americii. A dovedit-o Ioan Nasleu, directorul SC Piețe SA, societate în subordinea Primăriei Timișoara.
Acesta mai are funcții, asigurate tot de administrația locală. Potrivit declarației de avere pentru anul trecut, publicată de acesta chiar în iunie, Nasleu a cumpărat un apartament de 72 de metri pătrați, alături de un co-proprietar. Nasleu a încasat, anul trecut, 13.777 de lei din funcția de consilier personal al primarului, 42.000 de lei pentru că este membru în Consiliu de Adminitrație al Retim, iar ca director la Piețe și președintele Consiiului de Administrație a luat 91.060 lei, respectiv 5.019 lei.