Granița de vest, luată cu asalt de migranți

86

Mai mulți migranți au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce forțau granițele de vest ale României. La vama Nădlac, a fost depistat un egiptean care a încercat să treacă ilegal în Ungaria.

În jurul orei 00.45, la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră, a fost văzută o persoană de sex masculin. Întrucât aceasta nu îşi justifică prezenţa în zonă, a fost preluată şi transportată la sediul instituției, pentru cercetări.

La punctul Nădlac II, au fost prinși doi străini cu acte false care, de asemenea, voiau să ajungă în statul maghiar. Unul dintre ei călătorea ca pasager într-un autoturism cu destinația Belgia. Acesta provine din Guineea și a arătat polițiștilor un permis de ședere belgian. Cel de-al doilea călătorea într-un autocar care mergea spre Austria. Este din Egipt și s-a legitimat cu un permis de ședere eliberat de autoritățile italiene.

În ambele cazuri, cu ocazia verificărilor specifice s-a constatat faptul că permisele de şedere prezentate la control de cei doi cetăţeni străini nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false, fapt pentru care cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul instituției, pentru cercetări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.