Pensiile de rând au crescut, în medie, cu 4 lei, în luna iunie faţă de luna precedent, conform statisticii publicate luni de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Potrivit acesteia, în luna iunie existau 4,67 milioane de pensionari, pensia medie din luna iunie fiind de 1.383 de lei, cu 4 lei mai mult decât în luna mai.
În ce priveşte cele şase categorii de pensii speciale, datele Casei de Pensii arată că cea mai mare creştere au înregistrat-o pensiile foştilor judecători şi procurori, de la 19.039 lei în luna mai, la 19.221 lei în luna iunie, respectiv 182 de lei în plus, de peste 45 de ori mai mult decât creşterea înregistrată de pensiile de rând.
O altă categorie de pensii speciale care a înregistrat creştere în luna iunie este cea a foştilor angajaţi ai Curţii de Conturi, unde pensia media s-a majorat de la 8.147 lei în mai, la 8.164 lei în iunie. De creşterea veniturilor medii lunare au beneficiat şi foştii grefieri, pensia medie din luna iunie fiind de 4.703 lei, cu 24 de lei mai mare decât în luna precedentă. Celelalte trei categorii de poensii speciale plătite de Casa de Pensii Publice au înregistrat scăderi: foştii diplomaţi au luat o pensie medie cu 5 lei mai mică în iunie, faţă de iulie; foştii parlamentari şi alţi funcţionari din Parlament, au încasat în iunie cu 2 lei mai puţin decât în luna mai; iar foştii piloţi din Aviaţia Civilă au luat în medie cu 9 lei mai puţin în iunie, faţă de luna precedentă.