Titlu de mai sus îi aparține lui Alvin Toffler, cel care ne-a rămas în conștiințe cel puțin prin două dintre cărțile sale: „Al treilea val” și „Șocul viitorului”.

Vorbind despre familia viitorului, Toffler pleacă de la drama socială, foarte profundă, prin care a trecut societatea americană în timpul marii crize economice, consumate în bună măsură în deceniul patru al secolului trecut.

El a observat că atunci „când porțile fabricilor s-au închis în urma lor, mulți dintre [lucrători – prec.n.] (…) s-au prăbușit în abisuri de disperare și vinovăție, moralmente distruși de (…) concediere”.

În contextul unei apropiate crize economice, despre care se vorbește din ce în ce mai răspicat, una dintre instituțiile fundamentale ale societății în care noi toți am învățat să trăim — și mă refer, desigur, la familie — ajunge grabnic în situația de a se dizolva în acidul privațiunilor de tot felul și al tensiunilor sociale generate de lipsa locurilor de muncă sau a unor venituri îndestulătoare.

Familia este un construct social care implică străduințe sinalagmatice, asumate de toți cei implicați în alcătuirea ei. Experiența recentă a (auto)izolării, prin care foarte mulți dintre noi am trecut (motivat de epidemia cu care pare că încă ne mai confruntăm) a supus familia tradițională românească unor încercări crâncene.

Probabil că mi se va răspunde că, în anul de grație 2020, nu se mai poate vorbi, în România, despre o familie tradițională, care, în viziunea lui Toffler, presupune „un soț-susținător al familiei, o soție-gospodină și câțiva copii mici”. Pentru că — nu-i așa? — dificultățile macro-economice și, implicit, macro-sociale cu care, cel mai probabil, urmează să ne confruntăm, vin într-un moment în care, de circa 20–25 de ani, familia tradițională românească se confruntă cu ceea ce Toffler numea sociosferă, o societate globală (sau globalistă) marcată de bombardarea simțurilor, suprasolicitare informațională, tranzistori și sex, telenavetism și telecomunitate. Îmi permit să vă atrag atenția asupra faptului că mai toți acești termeni se integrează idiomului tofflerian.

Cine poartă totuși vina pentru disoluția familiei tradiționale, pe care Toffler o numește „familie nucleară”? Reputatul analist observa că „autoritățile aruncă cu frenezie vina pentru criza în care se află familia pe orice, de la «negustorii de pornografie» la muzica rock. Unii ne spun că familia va putea fi refăcută dacă ne vom opune avortului, dacă vom renunța la educația sexuală sau dacă vom combate feminismul. (…).

Alții sunt de părere că ne trebuie mai mulți îndrumători matrimoniali sau mai multă publicitate pentru a prezenta familia într-o lumină mai bună”.

Nu am putea spune că Toffler nu e actual, ci dimpotrivă. În zilele noastre, ideologia și, desigur, terminologia toffleriană e pe buzele tuturor: politicieni, analiști, jurnaliști sau universitari.

Interesant este că acest mare gânditor american a venit (și) cu o listă de nouă posibile măsuri, menite a salva familia tradițională sau nucleară, măsuri pe care cei mai mulți dintre noi nu le-ar putea privi astăzi decât fie cu umor, fie cu dușmănie, fie cu revoltă:

1. distrugerea calculatorului electronic, care ar reprezenta „un pericol mai mare pentru familia” tradițională „decât legile care autorizează avortul, mișcările pentru acordarea de drepturi homosexualilor și toată pornografia din lume”;

2. blocarea dezvoltării sectorului serviciilor în economie, întrucât lucrătorii din servicii ar fi din punct de vedere moral „mai puțin legați de familie (…) decât muncitorii” din fabricile producției de masă;

3. centralizarea administrativă și politică, care ar permite autorităților statale să exercite un control mai strict asupra modelului familial tradițional (sau nuclear);

4. reducerea drastică a mijloacelor de informare (televiziuni, radiouri, ziare), motivat de faptul că „familiile nucleare prosperă acolo unde există un acord național cu privire la informații și valori, nu într-o societate bazată pe o amplă diversitate”;

5. „obligarea femeilor să se întoarcă în bucătărie” sau obligarea bărbaților „să stea acasă și să crească copiii”, căci „familia nucleară este lipsită de nucleu dacă niciun adult nu stă acasă”;

6. reducerea „salariilor tinerilor, spre a-i face mai dependenți, pentru un timp mai îndelungat, de familiile lor”;

7. „interzicerea mijloacelor anticoncepționale și a cercetării în domeniul biologiei reproducției”, întrucât acestea „contribuie la independența femeilor” și la încurajarea acestora de a întreține legături extraconjugale (asta e de-a dreptul sexistă!);

8. „scăderea standardului de viață al întregii societăți”, „căci bunăstarea le permite necăsătoriților, divorțaților, femeilor din câmpul muncii și altor persoane independente să «reușească» singure din punct de vedere economic”;

9. „remasificarea societății (…), prin respingerea oricăror schimbări (…) care duc la diversitate, libertate de mișcare, libertatea ideilor și individualitate”.

Eu sunt înspăimântat, dumneavoastră?

Democratul Toffler ține totuși să ne avertizeze în privința faptului că, dacă dorim realmente să salvgardăm familia tradițională (sau nucleară), va trebui „să înghețăm nu numai tehnica, ci și istoria”, ceea ce ar este extrem de greu. Altfel spus, în logica lui Toffler, pare că familia tradițională nu are viitor. Sau, în orice caz, nu de una singură. Ea este cumplit concurată de familia alternativă, o noțiune care — potrivit aceluiași Toffler — subsumează o varietate „luxuriantă de forme posibile” (familia mono-parentală, con-viețuirea neinstituționalizată, parteneriatul civil, inclusiv între persoane de același sex, relația sexuală deschisă, co-abitarea plurală ș.a.m.d.).

Rămâne de văzut dacă aceste noi forme familiale vor răspunde sau nu aspirațiilor celor care astăzi au 25–30 de ani ori generațiilor viitoare. Dar de un lucru eu am început să fiu convins: în contextul socio-economic, politic, dar și cultural pe care ne este dat să-l trăim, familia tradițională nu mai poate pretinde statutul modelului legitim exclusiv de con-viețuire; pluralismul — o noțiune aparținând materiei drepturilor și libertăților fundamentale — a atins și viața noastră privată, respectiv viața noastră de familie.