4.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

Locul versurilor este în agora Cetății FOTO-VIDEO

O inițiativă pornită cu elan dar și cu oarecare scepticism cu câțiva ani în urmă a devenit deja un fenomen cultural al pieței Libertății. Nici nu mai trebuie prea mult popularizată că imediat vin iubitorii de versuri alese să citească în public. Este forma socializare dintre cei mai mici și cei ce au deja o vârstă mai mare propusă de conducerea Bibliotecii Județene „Sorin Titel”.

Sub numele de ConCentrica zeci sau uneori chiar sute de cititori se aliniază în cercuri concentrice și își dau pase literare unul altuia. Se citește o pagină ori o strofă și cu cuvântul este cedat altuia ce știe sau citește continuarea. E un fel de înfrățire prin cuvânt scris.


Fiecare din ediții a avut câte o tema a adunării ad hoc cu cartea sub braț.

Anul acesta o situație nefericită ce a lovit toată planeta a dus la coalizarea medicală pentru a înfrânge temutul virus al gripei fără leac. Pentru a demonstra că nu sunt doar luptători cu bolile, medicii timișoreni azi au citit versuri dragi lor și celor adunați în piață. Așa și-au arătat și latura sensibilă nu doar cea de duri cu măști și mănuși de protecție.

Cea de-a cincia ediție a lecturilor ConCentrica a fost a medicilor ce a lăsat un moment saloanele spitalelor și bolnavii de Covid 19 și au lecturat poezie. Evident s-a păstrat distanța. Manifestare fiind în aer liber și atmosfera a fost mai degajată.


La invitația directorului Tudor Crețu au răspuns de data aceasta medicii Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, colega sa, Voichița Lăzureanu, coordonator al secției de Terapie Intensivă de la acelaşi spital dar și Dorel Săndesc, șeful Clinicii de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean.


Nu putea să lipsească nici președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, cel ce sprijină acțiunile bibliotecii dar și alături de alți oameni care apreciază litera tipărită.
Juxatapunere dintre versul tipărit și imaginile fotografice de pe simezele improvizate nu au făcut decât să accentueze tragismul și finețea gândurilor lui Traian Dorgoșan, autorul omagiat astăzi.

1 COMENTARIU

  1. atata interes incat nu exista comentarii … normal! 30 de pinguini obligati sa iasa in piata alaturi altii 3 care isi fac campanie invatand sa citeasca … oare la betia cu sampanie si vinoase in sediu bibliotecii au fost?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Moș Crăciun a vizitat două familii din Timiș! Cei mai bucuroși au fost copiii

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Moș Crăciun a trecut pe la casele a două familii din Timiș. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din...

Accident pe Calea Torontalului! Două mașini s-au izbit

Un accident s-a petrecut pe calea Torontalului, în intersecție. Două mașini s-au izbit, una era condusă de un bărbat de 37 de ani, iar...

Citește și :