Avocată româncă, moarte suspectă într-o stațiune de lux din Franța

340

Mădălina Sneddon locuia de mai mulţi ani în Marea Britanie alături de soţul ei, un om de afaceri scoţian. În urmă cu câteva luni, românca plecase în vizită acasă şi a fost surprinsă în ţară, unde a şi rămas silită de împrejurări pe durata pandemiei, astfel că cei doi au stat despărţiţi câteva luni bune.

Recent, odată cu măsurile de relaxare luate pe întreg continentul, cei doi au reuşit în sfârşit să-şi reîntregească familia. Şi, ca să marcheze momentul, au decis să petreacă două săptămâni în Franţa, la Aix-en-Provence, unde închiriaseră pentru acest eveniment un apartament situat la ultimul etaj într-o clădire de lux, notează Daily Mail.

Doar că petrecerea în doi s-a terminat tragic.Pe 13 iunie, românca a fost găsită moartă, iar procurorii cred că nu a fost un simplu accident.   Scoţianul le-a spus anchetatorilor că după o noapte în care amândoi au consumat foarte mult alcool, şi-a găsit a doua zi soţia fără suflare. De altfel, cel care a sunat la numărul de urgenţă şi a anunţat decesul a fost chiar soţul ei, Craig Sneddon, care susţine că a găsit-o moartă la baza scărilor.

„Apelul a fost făcut în franceză, cu un accent englez distinct, că a descoperit trupul fără viaţă al soţiei, pe scările clădirii”, ar fi declarat un purtător de cuvânt al poliţiei franceze, conform The Courier.

Potrivit sursei citate, Mădălina ar fi ajuns în Franţa doar cu câteva zile înainte, din cauza restricţiilor coronavirusului, iar cuplul şi-ar fi dorit să rămână în sudul Franţei pe termen mediu şi lung. Anchetatorii au informaţii din partea unor martori care au declarat că din apartamentul celor doi se auzeau frecvent ţipete. Primul suspect este chiar soţul româncei, care a fost reţinut de poliţiştii francezi, iar un judecător urmează să decidă dacă va fi urmărit penal. Bărbatul susţine că este nevinovat, însă primele rezultate ale anchetei nu par să fie în favoarea sa.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.