Muzeul Banatului a primit recunoaștere națională

1608

Miercuri, 4 mai, printr-o hotărâre a Guvernului României, Muzeul Banatului din Timişoara a devenit instituţie de cultură de importanţă naţională, urmând a purta de acum inainte titulatura de „Muzeul Naţional al Banatului”.

Evenimentul constituie un succes cultural care va conferi activităţii profesionale o nouă anvergură, prin crearea de oportunităţi de participare a muzeului la proiecte şi parteneriate naţionale şi internaţionale, având ca beneficiar publicul fidel al așezământului.

Instituţia îşi merită cu prisosinţă noua titulatură, dacă ţinem cont atât de colecțiile deosebit de valoroase pe care le deţine, cât şi de calitatea profesională a specialiştilor Secţiilor de Istorie, Arheologie, Ştiinţele Naturii şi Laboratorului Zonal de Restaurare.

castel 2Pentru acest succes, Muzeul Naţional al Banatului îşi exprimă întreaga gratitudine domnilor miniştri ai Culturii Ioan Vulpescu şi Vlad Alexandrescu, membrilor comisiilor de specialitate ale Ministerului Culturii, domnului Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, edililor locali implicaţi, şi nu în ultimul rând, pasionatului colectiv al specialiştilor instituţiei şi publicului apropiat, fără de care nu era posibilă împlinirea acestui deziderat, a declarat directorul Claudiu Ilaș.

Primul și cel mai important pas va fi apariția hotărârii în Monitorul Oficial, ce va da caracter de definitivat al acestei măsuri. În acest fel muzeul nostru, al bănățenilor, va fi primul din vestul țării ce este ridicat la rangul național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.