Amnesty International acuză Rusia de crime de război: cel puţin 200 de civii ucişi în Siria

86

Cel puţin 200 de civili au fost ucişi în Siria, în atacuri aeriene ruse, anunţă miercuri Amnesty International (AI) într-un raport, în care apreciază că această campanie rusă poate constitui o crimă de război şi în care prezintă probe potrivit cărora raidurile încalcă dreptul umanitar

Amnesty afirmă în acest raport, în care citează martori şi activişti, că a „cercetat de la distanţă” peste 25 de atacuri aeriene ruseşti comise în cinci regiuni în perioada 30 septembrie-29 noiembrie.

„Atacurile aeriene ruse în Siria au ucis sute de civili şi au provocat distrugeri masive în zone rezidenţiale, lovind case, o moschee şi o piaţă aglomerată, dar şi instalaţii medicale, în operaţiuni care relevă probe ale unor încălcări ale dreptului internaţional umanitar”, se arată în raport.

Bombardamentele ruse „par că au vizat în mod direct civili sau obiective civile, prin atacuri asupra unor zone rezidenţiale în care nu existau ţinte militare şi chiar asupra unor instalaţii medicale”, a declarat Philip Luther, directorul programelor Amnesty pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

„Asemenea atacuri pot constitui crime de război”, subliniază Luther.

Moscova a negat în mod repetat că a ucis civili şi a apreciat că acest acuzaţii fac parte dintr-un „război informaţional”.

Rusia a lansat atacuri aeriene împotriva unor militanţi din cadrul grupăriii Statul Islamic (SI) şi altor grupări pe 30 septembrie, anunţând că a luat această decizie în urma unei solicitări din partea preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Moscova a fost acuzată, de asemenea, de bombardarea unor grupări rebele care luptă împotriva forţelor loiale lui al-Assad, dar care sunt susţinute de Occident.

Amnesty precizează în acest raport că a cercetat atacuri aeriene ruse la Homs, Hama, Idlib, Latakia şi Alep.

ONG-ul a „intervievat telefonic sau pe Internet 16 martori ai unor atacuri şi consecinţelor acestora”, inclusiv medici şi activişti în domeniul drepturilor omului, se arată în raport.

De asemenea, Amnesty „a obţinut şi examinat imagini audiovizuale” cu privire la atacuri şi s-a consultat cu experţi în domeniul armamentului.

În raport sunt prezentate numeroase detalii despre şase atacuri.

Pe 29 noiembrie, de exemplu, 49 de civili au fost ucişi, iar mulţi alţii răniţi, după ce trei rachete au lovit o piaţă publică la Ariha, în provincia Idleb, denunţă Amnesty.

Declaraţii ale unor martori şi cercetări efectuate de către activişti în domeniul drepturilor omului au arătat că „nu existau ţinte militare în apropiere”.

De asemenea, există probe care arată că armata rusă „a folosit în mod ilegal bombe neghidate în (atacuri asupra unor) zone dens populate şi cu submuniţie care, prin natura lor, lovesc în mod aleatoriu”, acuză Amnesty în raport.

Niciun oficial rus nu a comentat, imediat, acuzaţiile din acest document.

Kremlinul a catalogat rapoarte anterioare drept încercări de discreditare a operaţiunilor ruse în Siria.

Preşedintele rus Vladimir Putin declara în octombrie că informaţii despre presupuse victime civile au apărut înainte ca forţele ruse să efectueze primele atacuri.

Rusia şi-a lansat campania aeriană în Siria în contextul în care o coaliţie condusă de către Statele Unite vizează, la rândul ei, ţinte ale grupării Statul Islamic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.