„Lăsați pozele și promisiunile! Suntem distruși și speriați”. Mesaje pentru politicieni, din satele devastate de viituri FOTO

245

Aproape 300 de gospodării au fost inundate în localitățile aparăținătoare comunei Vața de Jos, din județul Hunedoara, iar oamenii sunt disperați. Viiturile au făcut prăpăd, iar localnicii așteaptă un sprijin concret din partea autorităților.

Oamenii din zonă spun că politicienii au venit pe rând pentru a analiza pagubele făcute de ape, au promis că le vor oferi sprijin, dar deocamdată ajutorul întârzie. În plus, în zonă continuă ploile abundente, astfel că apele nu se vor retrage prea curând. Tocmai de aceea hunedorenii din bazinul Crișului Alb au lansat un mesaj politicienilor, conform adevarul.ro:

„Plouă iar…. plouă peste oamenii distruşi de inundaţiile care au avut loc în noaptea de joi spre vineri iar valea creşte din nou. Mulţi ne-am chinuit să ne reluăm viaţa de dinaintea dezastrului care s-a năpăstuit asupra noastră şi am muncit necontenit să revenim la normal, distruşi, speriaţi, obosiţi am făcut eforturi să ne reluăm viaţa de zi cu zi în timp ce autorităţile stau cu mâinile în sân. La 4 zile de la dezastru, astăzi pe Valea Basarabasa – Prăvăleni – Ciungani, niciun utilaj care să decolmateze valea care în multe locuri este la nivel cu drumul sau cu ce a mai rămas din el, iar codul portocaliu este în vigoare până mâine.

Nu e niciun utilaj care să cureţe ceea ce a adus apa, nimeni nu face nimic. Nedecolmatarea văii la timp poate avea un efect devastator asupra noastră. P. S. Stimate autorităţi lăsaţi pozele şi promisiunile şi faceţi ceva. Fapte nu vorbe. Aduceţi utilaje la faţa locului şi atunci vom crede că vă pasă de noi. Până atunci permiteţi-ne să ne considerăm simple jucării în scopul dumneavoastră electoral”, e mesajul Loredanei Dragoş, o localnică din Ciungani.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Judeţului Hunedoara, în urma unei viituri puternice produsă în noaptea de joi spre vineri pe cursul de apă Prăvăleni, pe teritoriul comunei Vaţa de Jos, au fost inundate 295 de gospodării, câteva zeci de hectare de culturi agricole, 5 locuinţe au fost avariate iar Drumul Comunal DC 173 a fost blocat din cauza aluviunilor şi a ruperii pe mai multe porţiuni, izolând satul Ciungani. Apele au provocat pagube însemnate şi în satele Prihodiste, Luncşoara, Visca, Târnava de Criş, Valea Poienii şi Vorţa, din nordul judeţului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.