-2.8 C
Timișoara
duminică 24 noiembrie 2024

Carantina și izolarea au dus la izbucnirea unei alte epidemii în Asia. Boala ar putea fi chiar mai periculoasă decât COVID-19

Carantinarea populațiilor și menținerea lor în case a ajutat la aplatizarea curbei de creștere a infecției cu noul coronavirus, însă în părți ale Asiei de sud-est, aceste măsuri au dus la apariția unei noi boli mortale – febra dengue, relatează Bloomberg.

Această boală virală transmisă de țânțari, uneori cunoscută drept „febra oaselor rupte” pentru faptul că duce la inflamarea articulațiilor, se răspândește rapid în țările din regiunea tropicală. Singapore a raportat o medie de 165 de cazuri pe zi în a doua săptămână din iunie, un record despre care autoritățile spun că ar putea aduce cea mai mare epidemie de febră dengue din istoria orașului.

Febra dengue se transmite prin mușcătura unui țânțar femelă Aedes. Insecta este răspândită în toată Asia de sud-est și se dezvoltă în zone cu ape stătătoare. În condițiile în care oamenii au stat în case și au evitat ieșirile afară, zone care ar putea deveni focare de dezvoltare a acestor țânțari au rămas necurățate, iar insectele și boala s-au proliferat.

„Deşi nu s-a prezentat nicio dovadă clară, izolările s-ar putea să fi creat un mediu unde ţânţarii să interacţioneze mai mult cu populaţia decât în alte locuri”, a spus şi Camerom Simmons, profesor universitar din Australia, care a studiat epidemia de febră dongue din Vietnam. Perioada crucială a răspândirii acestei boli este din iunie până în octombrie.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :