0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Polițiștii au reținut șase asiatici

Un grup de șase migranți au fost prinși, vineri, de polițiștii de frontieră de la Vărșand, în timp ce încercau să treacă granița în Ungaria. Aceștia mergeau pe jos și s-au ascuns în tufe pentru a nu fi văzuți.

Cei șase au fost observați la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin.

Patru dintre străini sunt din Bangladesh și doi din Afganistan. Toți sunt bărbați, având vârste cuprinse între de 18 şi 40 de ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :