0.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Evaluarea națională 2020. Capcanele pregătite de profesori elevilor la proba de Limba Română

La puțin timp după anunțarea subiectelor pentru proba scrisă de Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2020, profesorii au început o adevărată vânătoare a capcanelor în care ar putea să pice elevii.

Rând cu rând, subiect cu subiect, cele două pagini de cerințe au fost întoarse pe toate fețele. Toți profesorii pe care FANATIK i-a contactat au mers pe ideea că subiectele au fost unele accesibile și care, în mod normal, n-ar ridica probleme elevilor pregătiți.

Au fost și câteva cadre didactice care ne-au explicat că, în general, elevii tind să se grăbească în timpul examenelor, mai ales atunci când simt că stăpânesc situația. Și de aici ar putea să apară câteva probleme.

Subiectul care putea să-i încurce pe elevi la Evaluarea Națională, proba de Limba și literatura română

Alina Elena Ene, profesoară de limba și literatura română ne-a explicat că o situația aparte ar putea fi reprezentată de subiectul al 2-lea. Ultima cerință a setului A  poate să devină o capcană pentru cei care vor să rezolve cât mai repede.

„Construiește o frază alcătuită din două propoziții, în care să existe o propoziție subordonată predicativă, introdusă prin adverbul relativ unde”, se arată în solicitările examinatorilor.

Cu 4 puncte sunt recompensați elevii care răspund corect la această cerință. „Au fost subiecte accesibile, puțin predicativa ar fi putut să-i pună în dificultate.

Pentru că acolo au nevoie de un verb copulativ în principală și de multe ori ei se încurcă. Adică se grăbesc și nu mai pun copulativ, pun orice verb. Și de cele mai multe ori e predicativ.

S-ar putea acolo să fi fost o problemă, dar în rest subiectul a fost accesibil”, a spus pentru FANATIK profesoara Alina Elena Ene.

Vă readucem aminte că un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în Bucureşti, s-au înscris la Evaluarea Naţională. Prima probă este cea scrisă la Limba şi literatura română. Timpul de rezolvare a subiectelor este de două ore

Sursa: www.fanatik.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Noi proiecte derulate de CCIAT

Azi a avut loc în mediul virtual conferința de lansarea a trei proiecte cofinanțate din Fondul Social European Plus, derulate de CCIA Timiș în...

Cum să asortezi pantofii cu ținuta? Trenduri de modă disponibile online

Atunci când ne gândim la ținuta perfectă, ultima piesă pe care o alegem sunt pantofii. Cu toate acestea, pantofii au puterea de a schimba...

Citește și :