În ultimele zile s-a accentuat transmiterea comunitară cu noul coronavirus, însă nu într-un mod „exponenţial”, afirmă ministrul Sînătății, Nelu Tătaru. El spune că în următoarea perioadă va creşte numărul îmbolnăvirilor, dar controlabil.
„Gândiţi-vă că am avut două weekenduri mari la rând, de vineri până luni seara. Şi am avut şi o aglomerare populaţională în diferite zone ale ţării. S-a trăit acea senzaţie de libertate, am avut o accentuare a transmiterii comunitare. Mă refer nu exponenţial, deocamdată, dar am avut o creştere, iar acum noi ne pregătim de astăzi la a treia sesiune de relaxări şi atunci trebuie să ne gândim că în următoare perioadă va creşte, dar controlabil, numărul de cazuri.
De aceea, ne trebuie şi stare de alertă. Sunt zile cum a fost ieri, duminică, în care au fost recoltări mai puţine, testări mai puţine, dar sper astăzi să avem o scădere a numărului de cazuri noi. Urmează să evaluăm tot ce înseamnă întreaga săptămână trecută şi să ne pregătim după al treilea val de relaxări pentru săptămâna care urmează”, a afirmat Tătaru la Digi24.
El a făcut un apel către populaţie să respecte regulile de precauţie și distanţarea socială. „Toate cazurile se vor discuta particular, în funcţie de creşterea numărului de cazuri, vedem unde au crescut, vedem care sunt focarele, le izolăm şi restricţiile vor fi doar acolo. Deocamdată ne pregătim pentru a treia serie de relaxări şi fac în continuare apel către populaţie să păstrăm acea precauţie, să avem acea distanţare fizică”, a recomandat ministrul Nelu Tătaru.