-0.9 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Capitala Europeană a Culturii din 2021 se ține în anul 2022 sau în anul 2023?

Timișoara se oferă să fie capitală europeană a culturii în 2022 sau 2023, dacă evenimentele de anul viitor se amână din cauza pandemiei de coronavirus.

Timișoara este pregătită să fie capitală europeană a culturii anul viitor, dar dacă evenimentele se amână din cauza pandemiei de coronavirus, așa cum există discuții la nivel european, orașul de pe Bega se oferă și este pregătit să găzduiască evenimentele pentru capitala europeană a culturii în 2022 sau 2023, Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii și reprezentanții Primăriei Timișoara și Ministerului Culturii transmițând deja aceste propuneri către instituțiile Uniunii Europene.

Din cauza epidemiei de coronavirus, care a blocat evenimentele culturale în toate țările europene, există discuții la nivel european pentru amânarea capitalelor culturale din 2020 și 2021 cu unul sau doi ani. Este vorba despre cele cinci orașe desemnate să fie capitale europene în 2020 și 2021: Galway – Irlanda și Rijeka – Croația (alese pentru anul 2020), precum și Timișoara – România, Elefsina – Grecia și Novi Sad – Serbia (pentru anul 2021). Bruxelles-ul urmează să decidă anul în care vor avea loc evenimentele pentru capitala europeană a culturii în România.

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, reprezentanții Primăriei Timișoara și Ministerului Culturii au transmis o scrisoare către Comisia Europeană, prin care și-a manifestat disponibilitatea de a găzdui evenimentele în 2022 sau 2023, în cazul în care cele de anul viitor se amână.

„Prin adresa noastră transmisă la Bruxelles, am explicat că Timișoara și România sunt pregătite să găzduiască evenimentele anul viitor așa cum era programat inițial, dar dacă acestea se amână, suntem pregătiți și ne oferim ca Timișoara să fie capitală europeană în 2022 sau 2023. Sperăm ca decizia finală să se ia cât mai curând, pentru a putea regândi programul cultural”, a explicat Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

În 2016, Timișoara a fost desemnată oficial Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2021 în urma unei competiții naționale. Proiectul Timișoarei – „Luminează orașul prin tine!” – a convins juriul de experți independenți, responsabil cu evaluarea candidaturilor. În 2019, în primul an de producție propriu-zisă, Asociația a derulat împreună cu partenerii săi peste 400 de evenimente culturale la care au luat parte peste 130.000 de persoane.

Inițiativa capitalelor europene ale culturii datează din 1985. Susținerea orașelor culturale din toată Europa evidențiază diversitatea culturală, dar are și un impact pe termen lung asupra culturii acestor orașe și regiuni, dar și asupra situației economice și sociale.
***
Asociaţia Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii a fost înființată în 2011, cu scopul de a pregăti dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. După câștigarea titlului pentru anul 2021, Asociația își continuă misiunea de a dezvolta Programul Cultural. Ulterior anului 2021, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de proiecte culturale în folosul comunităţii.

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Stație de tratare modernizată din bani europeni, recepționată de Aquatim / VIDEO

Anul acesta, în luna noiembrie, Aquatim a recepționat stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractul de lucrări „Proiectare și execuție stații de...

Universitatea Politehnica Timișoara investește încă 22 de milioane de lei pentru un campus verde și inteligent

Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca...

Citește și :