A fost raportat primul caz de elev infectat cu noul coronavirus. Este vorba despre un elev din clasa a VIII-a din Iaşi. Colegii cu care a intrat tânărul în contact nu mai vin la şcoală.
Elevul a fost la pregătirea pentru Evaluarea Naţională săptămâna trecută, miercuri şi joi. Miercuri, bunica sa a fost testată pentru că urma să facă o operaţie şi a ieşit pozitivă. Mai apoi toată familia a fost testată.
„Iniţial a fost testată bunica copilului, care trebuia să îşi facă o operaţie. A fost testată pozitivă, ulterior a fost testată toată familia, inclusiv elevul de clasa a 8-a, găsit şi el pozitiv. El a fost două zile la pregătire, la şcoală”, a declarat presei Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, pentru Mediafax.
La orele de pregătire la care băiatul a fost prezent au fost şi alţi 11 colegi. „Am făcut o anchetă internă, am dat situaţia la DSP, cu toate persoanele cu care a intrat în contact, cu profesori, cu colegii de clasă şi sunt în evidenţa DSP. Probabil urmează să fie şi ei testaţi. Cei 11 nu mai vin la şcoală, la pregătire. Am dezinfectat toată şcoala cu o firmă autorizată”, a explicat Ilie Gheorghiţă, directorul liceului din Iaşi.
sursa – digi24.ro