Medicina pentru copii: de la 0 la 45.000 de recomandări din partea părinților. Interviu cu Erika Ionescu: Managing Partner Dent Estet 4 Kids

305

Am analizat datele primului grup de clinici de stomatologie pediatrică din România și cei 12 ani de activitate ai Dent Estet 4 Kids. Dincolo de echipa formată în prezent din 43 de medici stomatologi, ortodonți, endodonți și psihologi care lucrează doar cu copiii, sunt multe alte aspecte despre această nișă pe care părinții ar trebui să le cunoască atunci când fac alegeri pentru sănătatea copiilor. Erika Ionescu, Managing Partner al Dent Estet 4 Kids, explică pe scurt ce stă în spatele acestei specialități.

Aveți un număr foarte mare de medici, dar și zeci de mii de pacienți. Este o cerere atât de mare pentru astfel de servicii în România?

Ne-am dezvoltat organic, la fel ca restul clinicilor din grupul Dent Estet, care de mai bine de 21 de ani este lider pe piața serviciilor de medicină dentară din România. În 2008, când a fost inaugurat Dent Estet 4 Kids, dar și prima clinică stomatologică din Europa de Est dedicată exclusiv copiilor, știam că nevoia pentru astfel de servicii era foarte mare, însă nu și cererea. Medicii nu erau încurajați să facă această specialitate, cursurile de perfecționare puteau fi realizate în afara țării și ne luptam adesea cu mentalitatea greșită conform căreia dinții de lapte nu se tratează. Însă am fost conștienți de aceste aspecte, așa cum am fost conștienți și de faptul că este o necesitate pe care un părinte informat o va conștientiza la un moment dat. Așa că ne-am asumat eforturile de educare și de formare a unei echipe medicale supra-specializate și am creat un univers în care copiii se pot dezvolta sănătos.

Acum se vorbește des despre faptul că dinții de lapte ar trebui tratați. Cât de import este acest lucru?

Tratarea dinților de lapte împiedică în primul rând dezvoltarea altor probleme de sănătatea, scăderea imunității și chiar modul în care se dezvoltă fizionomia copilului. Dincolo de aceste efecte negative cu impact pe termen lung, în stomatologia pediatrică vorbim adesea despre o nevoie imediată și despre urgențe dentare. Se știe că în cazul unui adult pot trece și ani de zile de la formarea unei carii dentare până în momentul în care aceasta afectează rădăcina dintelui, provocând durere. În cazul copiilor, în schimb, o carie apărută pe dinții de lapte poate duce la pierderea prematură a dintelui și la dureri foarte mari în doar 2 luni de la apariția sa. De aceea, copiii trebuie să viziteze medicul stomatolog mai des decât adulții și să realizeze profilaxii dentare cel puțin de 2 ori pe ani. Efectele negative ale netratării dinților de lapte din păcate sunt vizibile la foarte mulți dintre copiii pe care îi tratează medicii din clinicile noastre, iar rolul medicilor pediatri și neonatologi în informarea corectă a părinților este esențial pentru a fi evitate astfel de probleme.

Medicul stomatolog pediatru are o pregătire aparte? Sau părinții pot merge cu copiii și la medicul lor?

Sigur că sunt medici foarte buni, răbdători, care știu cum să acomodeze un copil și care tratează atât copii, cât și adulți. Însă trebuie înțeles faptul că vorbim despre o nișă și despre o specialitate aparte. Așa cum ne adresăm medicului pediatru atunci când copilul nostru are o problemă de sănătate, bazându-ne pe cunoștințele și experiența acestuia, la fel ar trebui să facem și când vine vorba despre dinții copiilor. Echipa noastră medicală este formată din 43 de medici dentiști care tratează doar copii cu vârste între 0 și 18 ani. Sunt pregătiți permanent în străinătate, tratează anual mii de pacienți, dezvoltă tehnici de tratament, implementează tehnici de tratament noi în România, dezvoltă studii care ajută la creșterea sănătoasă a copiiilor etc. Aceștia cunosc tehnici de acomodare a copiilor, lucrează alături de o echipă de psihologi într-un mediu creat special pentru copii și folosesc tehnologii și materiale special create pentru tratarea dinților de lapte. Aceste lucru ajută în primul rând la realizarea unor tratamente corecte și apoi la însușirea unor deprinderi sănătoase din primii ani viață ai copilului.

Un medic stomatolog pediatru poate îndepărta frica celor mici de vizita la medic?

Sigur că da. Ceea ce fac medicii și psihologii din clinicile noastre are efecte pe termen lung și ajută la desensibilizarea copilului vis-a-vis de orice tip de vizită medicală. Colaborăm cu mulți medici pediatri sau medici de familie care ne mărturisesc faptul că după ce copiii au fost acomodați cu medicul stomatolog pediatru, vizita la o alta specialitate a fost mult mai ușoară. Cu toate acestea, există și copii care vin cu traume generate adesea de diverse urgențe medicale anterioare, sau pur și simplu indusă involuntar de cei din jur. Pentru aceștia există însă, dincolo de consiliere psihologică și acomodarea clasică, tehnici de sedare ușoară complementare tratamentului dentar.

Cât de important este pentru reușita tratamentului mediul în care lucrează un medicu stomatolog pediatru?

Mediul contează enorm când vorbim despre copii. Iar aici nu vorbim doar despre imagini specifice copilăriei, personaje preferate de desene animate prezente în cabinetele dentare sau jucării. Vorbim despre echipă în primul rând. Atmosfera dintr-o clinică medicală de copii nu se poate compara cu cea dintr-o clinică de adulți, lucru pe care, de altfel, îl evidențiem inclusiv atunci când recrutăm medici. În primul rând toată lumea are abilități și competențe în realaționarea cu copiii. Există o mulțime de scripturi, protocoale de lucru pe diverse procese, check-list-uri și alte documente menite să acomodeze cât mai bine pacientul și să informeze complet părintele. Apoi este vorba și despre materiale, research de cursuri, aparatura etc. pe care un medic dentist care lucrează singur nu are timp sau posibilități financiare pentru a le dezvolta. Noi avem mare grijă de echipa noastră, la fel cum avem mare grijă și de pacienții noștri și cred ca acest lucru contează enorm în menținerea succesului clinicilor De4Kids.

Cât de greu este pentru un medic să fie recrutat în echipa Dent Estet 4 Kids?

Suntem recunoscuți pentru recrutarea strictă și continuă pe care o facem, ca să aducem puțin umor în conversație. Însă adevărul este că pe măsură ce ne dezvoltăm, ne dorim o echipă tot mai puternică și avem un profil de medic foarte bine creionat pe care îl urmărim. Preferăm adesea să luăm medici tineri, pasionați de această specialitate, pe care să îi introducem într-un proces complex de integrare și mentoring. Un medic cu un profil personal si profesional foarte bun se va dezvolta foarte repede. Gândiți-vă că medicii noștri au între 20 și 30 de pacienți noi în fiecare lună, un număr impresionant pentru această specialitate ajungând să trateze anual sute de pacienți. Astfel, în câțiva ani de practică pot dobândi o experiență pe care cei mai mulți medici care nu tratează exclusv copii nu o au nici măcar la sfârșitul carierei. În plus, Dent Estet 4 Kids este creat pe o cultura de sharing, ceea ce înseamnă că medicii împărtășesc întotdeauna din experiența și cunoșințele lor, indiferent de specialitate, lucrează anumite cazuri în echipă și mențin astfel un nivel de performanță greu de egalat. Vorbim despre un concept întreg ce stă la baza acestui număr impresionant de recomandări.

În final, care ar fi cel mai important lucru pe care ar trebui să îl rețină părinții?

Sunt foarte multe. Dar cred ca cel mai important este să înțeleagă faptul că stomatologia pediatrică este o specialitate aparte și că ea se face într-o clinică specializată, dar și că este foarte important să se prezinte pentru prima dată cu copilul la medicul stomatolog pediatru în jurul vârstei de 1 an, așa cum recomandă și Asociația Americană de Stomatologie Pediatrică (AAPD). După această vizită, medicul va prelua responsabilitatea informării corecte pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.