10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Program postuniversitar pentru predare online

Universitatea de Vest din Timișoara organizează programul de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online”, dedicat formării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și axat pe desfășurarea activităților de predare-învățare-evaluare în regim online.

Durata programului este de 7 săptămâni, inclusiv examenul de certificare a competențelor, toate activitățile didactice desfășurându-se exclusiv online, iar absolvenții programului de studii vor obține un certificat de atestare a competențelor profesionale însoțit de suplimentul descriptiv, eliberat de Universitatea de Vest din Timișoara. Înscrierea candidaților pentru admiterea la programul de studiu se va face online. Perioada de înscriere se deschide astăzi, fiind stabilită pentru intervalul: 25 mai – 10 iunie 2020, cu 15 iunie 2020 – dată propusă pentru începerea programului.

Cadrele didactice implicate în derularea programului dispun de cunoștințe și experiență practică, atestate prin rezultatele obținute în activitățile de cercetare și prin activitățile de predare- învățare-evaluare desfășurate cu studenții pe platforma elearning.e-uvt.ro, care va fi și suportul pentru activitățile didactice din programul propus.

Obiectivele generale ale programului de studii postuniversitare sunt:
 formarea cadrelor didactice pentru proiectarea și realizarea activităților educaționale în format e-learning,
 dezvoltarea competențelor și abilităților necesare utilizării instrumentelor și tehnologiilor digitale în context educațional și
 pregătirea cadrelor didactice pentru organizarea și gestionarea programelor de educație prin e-learning în domeniile de specialitate.

Competențele vizate de program sunt: utilizarea eficientă a resurselor și instrumentelor digitale în activitățile de predare-învățare-evaluare, comunicare și colaborare utilizând tehnologii digitale în activitățile didactice și crearea de conținut digital.
Programul este înregistrat în Registrul Național al Programelor Postuniversitare (RNPP) gestionat de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), fiind astfel recunoscut la nivel național.

Detalii privind procesul de înscriere, organizarea și desfășurarea acestui program de studii postuniversitare se găsesc pe site-ul UVT, accesând ACEST LINK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cetatea Timișoarei avea 400 de dughene la anul 1660

După cum am arătat într-un episod anterior despre asediul cetății Timișoarei căderea acestei după un lung și istovitor asediu a schimbat soarta întregii regiuni...

Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante – „Caravaggio – pictorul luminii”

În perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2024, Muzeul Național de Artă Timișoara vă invită la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, ce va...

Citește și :