O angajată a spitalului din Blaj a scris pe Facebook, într-o postare adresată primarului, că ar fi fost strânsă de gât de managerul Spitalului Municipal, iar plângerea ei, depusă acum trei luni, a fost ignorată de Consiliul de Administrație al spitalului. Primarul orașului comentează la postare, îi recomandă să consulte un medic, apoi o amenință cu ancheta disciplinară. Contactat de Libertatea, neagă că ar ști despre ce e vorba și dă vina pe un consilier.
O angajată a Spitalului Municipal Blaj susține, într-o postare pe Facebook, că a fost strânsă de gât de managerul instituției.
Postarea este adresată primarului din Blaj, pe care îl întreabă ce crede că s-a întâmplat cu plângerea pe care a făcut-o la Consiliul de Administrație al spitalului, în urmă cu aproximativ trei luni.
Angajata spitalului din Blaj, pe Facebook:
Mai știți plângerea aceea? Ce s-o mai fi întâmplat cu ea? Să tot fie vreo 3 luni de când am depus-o și… liniște deplină! Mă gândesc că, dacă ați fi pierdut timp în această perioadă foarte dificilă, ați fi făcut-o ca să răspundeți acelei sesizări care a tras un semnal de alarmă că managerul spitalului «european» pe care îl patronați instituțional a strâns de gât un angajat la spital, în timpul serviciului, nu pentru flecuștețuri de-astea cu balcoane!
Femeia îl acuză pe primar că este cel care a instigat acest comportament:
Bine, având în vedere că ați fost cel care ne-a spus să intrăm într-o cameră, să ne batem sau să ne păruim ca să ajungem la consens, îmi dau seama că s-ar putea ca acesta doar să fi vrut să aplice ce ați transmis dv.”, susține postarea.
Primarul o trimite la psihiatru și amenință cu ancheta disciplinară
Primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a postat mai multe comentarii ca răspuns la postarea angajatei Spitalului Blaj, sugerându-i inclusiv să consulte un psihiatru.
Doamne ferește! Am un sfat, te rog consulta un medic!! Primarul din Blaj: Apoi a amenințat-o cu o anchetă disciplinară.
“Eu am auzit pe «la colțuri» ce probleme creezi tu spitalului. Nu am crezut. Dar în seara asta m-am convins că exista probleme mari în ceea ce te privește. O să cer Consiliului Director al spitalului o analiză a activității tale și a problemelor pe care le creezi în ultimii ani. Cu siguranță că adevărul o să triumfe și o să luăm cele mai bune decizii ptr spitalul din Blaj. Mai ales în situația în care ne aflăm! O noapte plăcută!”, spune un alt comentariu de pe contul primarului Rotar.
Primarul: nu știu, nu cunosc
L-am sunat pe primarul din Blaj pentru explicații.
Libertatea: Am văzut că și dumneavoastră aveți câteva comentarii la această postare.
Gheorghe Valentin Rotar, primarul din Blaj: Nu știu, doamnă, exact, eu nu mă ocup de Facebook, consilierul o fi avut, nu știu exact. Eu nu cunosc.
– Nu vă asumați postările care sunt însoțite de numele dumneavoastră?
– Nu scriu eu pe Facebook.
– Consilierii scriu de capul lor?
– O scris, mi-a comunicat și eu mi le asum. E vreo problemă?
– Din postarea angajatei rezultă că ar fi fost strânsă de gât de manager acum câteva luni și nu s-a făcut nici o anchetă.
– Nu știu așa ceva. La mine nu o ajuns.
– Este în postare. Dumneavoastră ați comentat postarea în care dumneaei asta spune.
– În postare nu scrie așa ceva, am citit și eu azi dimineață. Nu știu de așa ceva.
– Ba scrie. Domnule primar, dar dacă nu cunoșteați situația, de ce ați trimis-o pe doamna la medic și ați insinuat că va fi anchetată?
– Eu nu cunosc să fi fost strânsă de gât. Dacă era așa, trebuia să reclame.
– Este reclamația dumneaei la Consiliul de Administrație de câteva luni.
– I-am sunat de dimineață și mi-au spus că acum nu sunt în subordinea mea, ci a ministerului. Urmează, după ieșirea din starea de alertă, să dau o dispoziție prin care vreau să se analizeze tot ce se întâmplă acolo, la spital, că nici mie nu mi se pare în regulă. Dar asta cu strânsul de gât, asta…, am rămas acum… Doamne, iartă-mă! Trebuie să se adreseze Parchetului, Poliției, nu Consiliului de Administrație.
Primarul revine: “Nu am competența de a spune cine e vinovat”
După ce a cerut o pauză pentru a se documenta în privința situației, primarul din Blaj a revenit cu un telefon.
“Dacă îl ascult pe manager spune despre ea că nu face nimic, că nu lucrează, că… Dacă o ascult pe ea, spune că e un tiran. Eu de care să ascult? Nu am competența de a spune cine e vinovat. Managerul are indicatori de performanță economică, eu pe aceia îi urmăresc. Spitalul merge excepțional. E adevărat că e un pic ursuz managerul. E un pic atipic, fost director economic, din ăsta care vede în față numai cifre, bani”, și-a completat edilul declarația inițială.
Anchetă în aer, pe motiv de pandemie Libertatea a discutat și cu reprezentantul primarului în Consiliul de Administrație al spitalului.
“Eu știu că a fost depusă o plângere de 16 – 18 pagini care viza o activitate de vreo doi-trei ani. În CA am cerut să se facă o cercetare administrativă de la spital să vadă dacă plângerea aceasta se justifică, e întemeiată sau nu e întemeiată. Între timp a intervenit criza și nu ne-am mai întâlnit”, a spus Sergiu Ștefănescu, membru CA.
Apoi ne-a transmis acțiunile întreprinse de Consiliul de Administrație în privința sesizării.
„Sesizarea lui Carmen (n. r. – angajata spitalului care a făcut plângere) a fost înregistrată sub nr. 840 din 14 februarie 2020, și a fost discutată în Consiliul de administrație în data de 13 martie 2020, fiind consemnată în procesul-verbal nr. 2. Consiliul anterior a fost în data de 7 februarie 2020”.
Sesizarea, trimisă spre verificare exact managerului acuzat
Consiliul de administrație a mai precizat: “În ceea ce privește sesizarea d-rei Spătăcean Carmen, precizăm că, în conformitate cu art. 187, alin. 10 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, nu intră în competența Consiliului de Administrație. Solicităm managerului, oficiului juridic și serviciului de resurse umane, în condițiile legii, să cerceteze sesizarea transmisă și să ne comunice concluziile la care se ajunge, dacă se adeveresc sau nu cele sesizate”.
Managerul spitalului: “Păi, îmi fac eu anchetă singur?”
L-am întrebat pe managerul spitalului din Blaj, Iacob Suciu, ce părere are despre faptul că sesizarea a fost trimisă la el.
“Păi, îmi fac eu anchetă singur?”, a replicat acesta. Suciu a precizat că nu știe unde s-a dus mai departe sesizarea și nici stadiul anchetei sau cine o face.
“Dacă era așa, eram arestat în secunda doi, nu?”
Întrebat despre postarea angajatei care l-a acuzat, managerul spitalului susține că nu a văzut-o.
Libertatea: Doamna spune în postare că sunt trei luni de când a depus o plângere. Și apoi, mai jos, spune că ați strâns un angajat de gât. Rezultă că ar fi dumneaei.
Iacob Suciu, managerul Spitalului Blaj: Era de competența Parchetului, mă gândesc, nu?
– Nu știu, eu vă întreb dacă ați strâns pe cineva de gât?
– Mă gândesc că era de competența Parchetului și eram arestat în secunda doi, nu?
– Este o întrebare retorică sau vreți să vă răspund eu?
– Acum vă puneți și dumneavoastră întrebarea. Eu postarea nu am văzut-o și nu știu despre ce este vorba.
– Deci dumneavoastră negați că ați fi făcut un asemenea gest.
– Sigur! Primarul a dat asigurări că, după ce trece starea de alertă provocată de coronavirus, va face lumină în privința conflictelor din spitalul de la Blaj, iar Consiliul de Administrație va discuta cu celeritate sesizarea angajatei.
Sursa: www.libertatea.ro